Mii de români, disperați. Nu mai au bani de medicamente, după scumpire

Sursa: Arhiva EVZ

Numeroși pensionari care trăiesc la țară să plâng că trebuie să aleagă dacă își cumpără mâncare sau medicamente, pentru că banii nu le ajung pentru ambele. Medicamentele s-au scumpit cu circa 20%, de la întâi august, în urma unui ordin al ministrului Sănătății.

Într-un prezent în care aleșii politici "se bat"pe amendamente aduse reformei fiscal bugetare, există și o altă parte a României ar necesita atenție.  Aceasta  îi vizează pe bătrânii care trăiesc în mediul rural,  confruntându-se cu numeroase lipsuri. Unele dintre cele mai apăsătoare sunt legate de procurarea medicamentelor, mai ales după scumpire a acestora.

Bătrânii de la țară, afectați de scumpirea medicamentelor

Bătrânii din mediul rural se plâng că sunt afectați de valul  de scumpiri în care a debutat în luna august. Creșterea prețurilor medicamentelor a venit ca o lovitură, mai ales pentru pensionarii care primesc lunar mai puțin de 1000 lei de la stat. Cele mai multe pensii care nu depășesc acest plafon, sunt cele primite în urma activității în cadrul CAP.

Bătrânii care primesc lunar aceste sume se plâng că nu reușesc să își acopere costurile medicamentelor. Totodată, îngrijorător este faptul că aceștia trebuie să aleagă între a-și cumpăra hrana sau pastile.

Scumpirile medicamentelor au început la 1 august cu o medie de 20%. De altfel producătorii de medicamente explicau în perioada respectivă că majorările sunt justificate. Aceștia invocau creșterile costurilor alocate materiilor prime utilizate în industria farmaceutică.  De atunci mii de bătrâni facă eforturi uriașe în a-și procura medicamentele. Cu atât mai mult, în județele sărace ale României, situația este extrem de alarmantă în acest sens.

Un exemplu elocvent este județul Botoșani, în care trăiesc aproximativ 90000 de pensionari. O mare parte a acestora primesc în prezent o pensie de nici 1000 lei. Cu această sumă, bătrânii nu reușesc să își acopere traiul de la o lună la alta.

Sursa: EVZ

Situația este critică iar unele persoane vârstnice au decis chiar să renunțe la tratamentele pe care le consideră mult prea scumpe.

"Trebuie să plătesc vreo 300 de lei, pe lângă rețetă. Sunt bolnavă. Dar nu mai pot, gata! S-au scumpit și nu mai pot. Păi ori mănânc, ori cumpăr pastille. Că de amâdouă văd că nu se poate.Ori mor de foame, ori mor de boală. Da' de murit tot mor", a afirmat o pensionară din mediul rural.

În această situație sunt numeroși alți pensionari din România. Majoritatea dintre aceștia au lucrat de-a lungul vieții în agricultură.

Dincolo de această dramă a scumpirilor medicamentelor, în mediul rural, bătrânii se confruntă cu încă o realitate dureroasă. Este vorba despre lipsa cabinetelor medicale. Numeroase sate și cătune nu au un cabinet medical, însă nici un medic de familie care să ofere consultații. Pentru a ajunge să primească un tratament, vârstnicii merg la spitalele din orașele apropiate.