Pasiunea pentru muzică nu are vârstă. A nu ştiu câta demonstraţie vine din Germania unde doi bătrâni au fugit din ospiciu pentru a merge să asiste la mega-festivalul Wacken Open Air Festival, unul dintre evenimentele cele mai aşteptate din circuitul heavy metal.
Marea fugă a celor doi bătrâni, dar înfocaţi metalişti, a avut loc vineri, după cum relatează Welle. Ospiciul a contactat poliţia după ce personalul de serviciu si-a dat seama că cei doi metalişti lipseau de la apel. După lungi căutări, cei doi evadaţi, ambii bărbaţi, au fost găsiţi în spaţiul care găzduia festivalul, la trei noaptea. Poliţia i-a dus înapoi în ospiciu pe cei doi bunici metalişti care, spre norocul lor au avut timp pentru a savura concerte ale unor trupe de calibru precum Judas Priest şi multe altele. Nu s-a supărat nimeni pe cei doi simpatici locatari din ospiciul german, pentru că pasiunea lor pentru acest gen de muzică nu poate fi tratată de medici...