Bătălie în toată regula, în reprize, noaptea trecută în Reșița. Jandarmii au fost chemați să intervină într-un scandal, l-au aplanat, au plecat înapoi la sediu, când au fost solicitați să revină de unde au plecat: victimele bătăii au devenit între timp agresori.
Prin sistemul unic de urgenţă 112, aproape de miezul nopţii, dispeceratul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Caraş-Severin a fost sesizat cu privire la faptul că un bărbat agresează fizic mai multe persoane. Mai exact, un individ a luat la bătaie pe alți trei.
Grupa de intervenţie a Inspectoratului s-a deplasat pe strada Alunilor, din Reşiţa, unde a fost identificat P.I, în vârstă de 27 de ani, care a agresat fizic trei persoane, cu vârste cuprinse între 23 şi 25 de ani, lovindu-le cu pumnii şi pulverizând spray iritant lacrimogen în direcţia lor.
Sursele EVZ arată că scandalul a început după ce trei tineri din familia Șofar ar fi trecut cu mașina din care bubuiau manelele prin fața casei lui P.I., iar acesta ar fi țipat la ei să dea muzica încet deoarece are copil mic, o fetiță de numai 2 luni, și o trezesc. Se pare că ocupanții mașinii, proaspăt întorși din străinătate, nu au dorit să reducă muzica, dar au oprit totuși pentru ”discuții”, astfel că s-a consumat agresiunea pe care aceștia s-au grăbit să o reclame la 112.
Jandarmii au intervenit, au potolit spiritele, au deschis dosar, au aplicat amenzi, după care au plecat la bază. Nici nu au ajuns la sediu că au fost solictați din nou, bătaia reîncepând, însă cu rolurile inversate. Victimele inițiale au decis să se răzbune pe agresor, și l-au luat la bătaie pe acesta și pe iubita lui.
În cele două situaţii Jandarmii cărăşeni au întocmit actele de sesizare privind comiterea de infracţiuni prevăzute de Codul Penal, care au fost predate poliției, în vederea continuării cercetărilor.