Strategiile de abordare ale turului doi al alegerilor sunt, în mod esențial, două: prima este negocierea cu candidații ce nu au intrat în turul doi și preluarea voturilor acestora prin susținere directă; a doua, refuzul negocierii pe principiul că votanții nu au oricum cum merge la adversar, combinată cu îndemnarea lumii să vină la vot 0 un proces nepartizan și nesupus sancțiunilor, chiar dacă aduc virtual voturi unui sigur candidat.
E adevărat că într-o asemenea modalitate se pierd voturi. Nu toată lumea dă curs îndemnurilor de a veni la vot, mobilizarea e deficitară fără partide și contracandidați, în orice caz, și votul pentru “răul cel mai mic” nu e suficient pentru a aduce victoria. Unii chiar rămân acasă fie că sunt complet nemulțumiți de ambii candidați, fie că nu doresc să-l cauționeze pe niciunul dintre candidați.
Firește că sunt și motivații multiple pentru a alege una sau alta din opțiuni. În ambele cazuri, depinde de măsura în care dorești sau nu să câștigi poziția de ales, măsura în care principiile fac ca să accepți să și pierzi poziția pentru a nu face compromisuri de imagine. Dar este și un risc asumat: chiar propria susținători poți să-ți reproșeze că nu ai luptat și nu ai făcut tot ce trebuie pentru a obține poziția dorită, pentru care luptă toți. Când miza alegerii este crucială, de relevanță națională, acest risc poate cântări extrem de greu în viitorul politic al celui ce face o asemenea alegere: dacă nu e ales cu această tactică verticală, deci din motive care-i pot fi imputabile – încăpășânare, lipsă de tact, refuzul negocierilor – reacția propriilor alegători va fi una furibundă și se va îndrepta împotriva sa.
Ce avem acum la Chișinău? O alegere cu miză maximă, cu relevanță geopolitică dar și de viață și de moarte politică. Dacă Igor Dodon și pro-rușii de la PSRM iau capitala, însăși existența guvernului pro-european e pusă sub semnul întrebării și, după forțarea preluării a jumătate din guvern de către socialiști, urmează dărâmarea guvernului Sandu și alegeri anticipate, cel mai probabil în primăvară. Deci preluarea Chișinăului e crucială pentru orice urmă de europenism din guvernul Republicii Moldova.
Cei doi competitor rămași în cursă au strategii diferite. Ion Ceban a adoptat varianta negocierilor, fiind cel mai dezavantajat de situația curentă, pentru că nu prea are de unde lua voturi, în mod natural. A sugerat o comuniune, o formulă de împărțire a puterii, cu Năstase / reprezentantul ACUM viceprimar și două departamente pentru următorii plasați, PL (Chirtoacă) și PUN(Țîcu). Ba chiar va renunța și la carnetul de partid doar să preia primăria.
În schimb, Andrei Năstase a preferat să nu discute, să nu negocieze. Cu PL și votanții lui Chirtoacă a rezolvat-o simplu, chiar Dorin a ales să le recomande să meargă la vot împotriva candidatului pro-rus al PSRM. E o variantă necostisitoare, dar care nu asigură pe deplin toate voturile, pentru că e un vot negativ. El nu înseamnă nici mobilizare, nici votul sigur pentru a-l scoate pe Năstase primar. În cazul PUN, din știința mea, nu a existat nici o negociere. Distanța e prea mare iar canalele de negociere par a fi obturate. Rezultatul e anunțul lui Octavian Țîcu că Năstase va fi sprijinit doar dacă renunță la alianța cu socialiștii pro-ruși la nivelul capitalei, dacă va câștiga. O solicitare normal, de constituire a unei majorități în Consiliul municipal contra susținere.
E un joc la risc maxim, chiar beneficiind de susținerea direct a Premierului Maia Sandu și de indicația de a merge la vot, de a se mobiliza la vot. Riscul e ca lumea să nu vină la vot, și asta din motive imputabile candidatului, iar miza majoră să fie pierdută. Refluxul s-ar putea să fie extrem de periculos, pentru că Țîcu a fost coleg de liste pe ACUM și PUN nu e PDM. Dacă mai puteai justifica lipsa de dialog cu PDM prin celebra teorie a Oligarhului Rău care a Capturat Statul, azi acesta nu mai e, iar PUN nu e nici măcar PDM de azi - și acesta schimbat substanțial și devenit un competitor relevant, de neignorat. Lumea poate înțelege, încă, respingerea PDM azi - e prea devreme și nu și-a ispășit perioada de penitență - dar să refuzi românii, pro-românii și unioniștii e inacceptabil. Și costă. Dacă pierzi.
Nici la nivel național, pentur consilii raionale și primării, lucrurile nu sunt mai simple. Ideea de a alege PSRM în detrimentul PDM a fost o opțiune poate bună pentru unii în februarie-mai 2019. Dar în noiembrie deja lucrurile arată altfel, ai deja experiența concentrării puterii executive de către președintele pro-rus, într-un mod neconstituțional, deși e doar un președinte de reprezentare de la Chișinău. Iar idea de a participa la consolidarea viitorului Regim Dodon nu e de bun augur. Canale de negociere, modalități și soluții locale de asociere a PDM, partid declarat pro-european, a candidaților săi și a electoratului său e una necesară.
Politica este despre a crea cât mai multe șanse, cât mai multe oportunități, cât mai multe opțiuni, pentru ca ulterior să o alegi pe cea mai bună, cea mai favorabilă. Acordul/angajament semnat de ACUM cu PSRM și refuzul oricărui dialog sau alianțe cu PDM devine azi un element anti-politic, de blocare a opțiunilor alternative, a soluțiilor alternative. Și, credeți-mă, Igor Dodon și socialiștii săi nu au scrupule de această factură. De aceea e foarte necesar ca, în viitorul cât mai apropiat, redeschiderea opțiunilor politice să se realizeze cât mai matur și responsabil. Fără încăpățânare, lipsă de tact și refuzul negocierilor. Cu deplină maturitate și responsabilitate politică.