BĂTĂLIA pentru orașul strategic Ramadi. Statele Unite sunt gata să arunce împotriva ISIS elicoptere de ATAC. Cresc TENSIUNILE dintre Irak și Turcia

Șeful Pentagonului, Ashton Carter, a pledat pentru furnizarea de mijloace suplimentare forțelor irakiene, în tentativa de a recuceri orașul Ramadi.

Washingtonul a făcut apel la aliații săi să-și intensifice eforturile de combatere a ISIS, declarându-se gata să angajeze elicoptere de atac împotriva jihadiștilor, pentru a susține trupele irakiene masate în jurul localității Ramadi, la vest de Bagdad.

Forțele Bagdadului încearcă de mai multe luni să alunge militanții ISIS din Radami, capitala provinciei Al-Anbar, în apropiere de frontiera cu Siria, iar marți au reușit să cucerească un cartier al orașului.

„Comunitatea internațională – mai ales aliații și partenerii noștri – trebuie să facă mai mult înaintea unui alt atac asemănător celui de la Paris”, a declarat secretarul american al Apărării, Ashton Carter, audiat în Comisia de Apărare din Senat.

Șeful Pentagonului a dat asigurări că este „gata să ajute armata irakiană cu mijloace suplimentare”, pentru a „termina lucrul” la Ramadi, „inclusiv elicoptere de atac și consilieri militari care să însoțească forțele irakiene”, „dacă premierul Haider Al-Abadi solicită”.

Sprijinite de forțele aeriene ale coaliției conduse de Statele Unite, trupele irakiene au reușit să cucerească marți cartierul Tamim, din sud-vestul Ramadi. Această victorie este văzută ca o etapă decisivă în tentativa de a recuceri întreg orașul din mâinile jihaduștilor, care l-au ocupat în luna mai 2015.

Ramadi constituie un punct-cheie al „Califatului” proclamat de ISIS.

În ultimele luni, forțele irakiene au tăiat mai multe linii de aprovizionare ale teroriștilor spre Ramadi, ocupând zone de la periferii. Acum, ele încearcă să avanseze spre nord, pentru a încercui trupele ISIS și a recuceri întregul oraș.

Trimisul special al președintelui Obama pentru coaliția internațională, Brett McGurk, a declarat că unul dintre principalele obstacole în calea recuceririi Ramadi este prezența civililor:

„Se folosesc de ei pe post de scuturi umane, așa că trebuie să acționăm într-o manieră foarte prudentă și bine gândită.”

Un general irakian, participant la operațiunile de la Ramadi, a declarat la rândul său că toți civilii care vor să plece „sunt executați”.

Una dintre cele mai dificile misiuni ale trupelor Bagdadului este dezamorsarea dispozitivelor explozive împărștiate pe teren de jihadiști înainte de retragere.

Pe de altă parte, Ankara a făcut apel la cetățenii săi să părăsească Irakul, mai puțin Kurdistanul de Nord, aflat la frontiera cu Turcia, invocând riscuri de securitate.

Apelul regimului Erdogan vine pe fondul tensiunilor grave dintre cele două state, după ce Turcia a desfășurat weekendul trecut mai multe sute de soldați, sprijinițide zeci de tancuri în jurul orașului Mosul (al doilea ca mărime al țării), susținând că vrea să antreneze o grupare de irakieni pentru a combate ISIS.

Duminică, premierul irakian a acuzat o „violare teritorială” și a dat un ultimatum de 48 de ore Turcie pentru a-și retrage trupele intrate ilegal în țara sa.