Măcelul arhitectural îndreptat asupra caselor din zonele centrale ale Capitalei, unde prețul terenurilor este de ordinul milioanelor de euro, pare de neoprit.
Bătălia pentru case și terenuri. Vile ridicate în secolul trecut, unele cu valoare istorică ce ar fi trebuit să fie protejate prin lege, sunt puse fără milă la pământ de noii proprietari. Distrugerea acestui crâmpei al istoriei Bucureștilor de altă dată se face sistematic la adăpostul autorizațiilor emise de primării, dar și de instituțiile care ar trebui să vegheze la conservarea lor. Astfel, seculare case sunt rase de pe suprafața pământului, așa cum este și cazul vilei din strada Roma 46, din Capitală, în locul căreia va fi ridicată o clădire de birouri, din sticlă și beton. Firește, imobil care nu respectă absolut nici o regulă arhitecturală a zonei.
Cazul acestei case din buricul Capitalei este acum cercetat de procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1.
Directori de la ”Cultură” și primari, ”călăii” caselor seculare
La capătul ultimelor trei decenii care au trecut peste o Românie ieșită de sub mantia grea a comunismului, lupta pentru fiecare petic de pământ pare să fi devenit din ce în ce mai acerbă. Nu contează că este vorba de elitista șosea Kiseleff sau de alte zone aflate în buricul Capitalei. Rechinii imobiliari acționează după același plan. Timpul care macină vilele boierești le este aliat, la fel ca indiferența sau chiar complicitatea autorităților.
Iar legile care protejează monumentele istorice sau zonele în care sunt aceste case - unele vechi și de peste o sută de ani -, sunt călcate în picioare. Sau, mai bine spus, sunt puse direct la temelia unor noi construcții care sunt ridicate pe terenurile de milioane de euro ”vânate” de rechinii imobiliari. Complici la acest masacru arhitectural, la uciderea istoriei Micului Paris, așa cum era odinioară supranumit Bucureștiul, sunt directori din Ministerul Culturii și primari ai Capitalei care își pun semnătura pe autorizațiile de demolare, adevărate sentințe de condamnare la ”moarte” a acestor imobile seculare.
Bătălia pentru case și terenuri. Casa boierească, demolată în 2009
Undeva, în spatele Căii Dorobanților, într-o zonă cufundată într-o liniște spartă doar de foșnetul arborilor care străjuiesc zona și de fâlfâitul aripilor păsărilor, și-a găsit sfârșitul un impozant imobil. Cel de pe strada Roma, de la numărul 46. O casă boierească cu parter și etaj, proiectată și ridicată în stil neoromânesc, din care astăzi nu mai rămas absolut nimic. Poate doar amintirea acelor întâlniri conspirative pe care imobilul le găzduia, când și când, pe timpul comuniștilor.
Și asta pentru că, după ce timpul a mușcat fără milă din pereții care abia dacă-și mai puteau purta povara anilor, imobilul lăsat cu bună știință pradă abandonului a fost pus la pământ cu buldozerele. Se întâmpla în 2009, în baza unui aviz și autorizație eliberate de un director din Ministerul Culturii. Așa, terenul a fost pregătit pentru o construcție nouă, un bloc cu cinci nivele care, firește, nu va avea nici o legătură cu stilul neoromânesc al ”răposatei” vile de pe strada Roma, de la numărul 46.
Proprietarul, o firmă cu afaceri în industria alimentară
Ca în mai toate cazurile de acest gen, de demolare a unor case vechi, boierești, aflate chiar pe lista monumentelor istorice, rețeta este una bazată pe răbdare. Pe trecerea anilor. Acum, la aproape 12 ani de la momentul demolării, pe acest teren dintr-o zonă protejată prin lege - unul extrem de scump -, proprietarul ridică un bloc cu cinci etaje. Însă, pentru moment, lucrările anunțate ca fiind de consolidare, au fost sistate pentru că pe fir au intrat procurorii de la Parchetul de pe lângă Sectorului 1.
Surse ale Evenimentului zile ne-au dezvăluit că proprietarul fostului imobil, demolat în urmă cu ani, dar și al terenului de la numărul 46 este o firmă ce are afaceri în industria alimentară.
Bătălia pentru case și terenuri. În loc de lucrări de consolidare, un bloc nou, de birouri
”Acum câteva luni, am primit o sesizare din partea celor cae stau în zonă prin care ne anunțau că se efectuează anumite lucrări în strada Roma, la numărul 46. În urma verificărilor, am constatat că proprietarul - o firmă - a suspendat în instanță unele interdicții care îi fuseseră impuse. De aceea s-a apucat de construit. Inițial, a spus că face lucrări de consolidare, dar în teren am descoperit cu totul altceva. E vorba de o clădire nouă, una de birouri, care nu respectă arhitectura locului, o zonă încadrată la cele protejate prin lege. Casa boierească nu mai există așa că nu au ce să consolideze. Acolo fac ceva nou, ridicat din temelii în baza unor autorizații înnoite permanent. Cercetările sunt în derulare”, ne-au dezvăluit surse judiciare.
Un proiect ce ar fi putut salva multe case boierești, abandonat
În urmă cu aproape două decenii, Primăria Capitalei demara un studiu prin care să identifice toate zonele protejate și să le împartă în trei categorii: case care nu pot fi demolate, cele la care se poate interveni păstrându-li-se arhitectura inițială și cele care pot fi dărâmate.
Din cele 98 de zone cu valoare arhitecturală au fost inventariate doar 12 printre care Magheru, Calea Griviței, Lascăr Catargiu, Icoanei și porțiunea din spatele Pieței Dorobanți. Apoi, proiectul care poate ar mai fi putut opri măcelul arhitectural îndreptat asupra caselor boierești ridicare în secolul trecut, a fost sistat.