Şeful Serviciului de Telecomunicaţii Speciale, generalul Marcel Opriş, a fost audiat, astăzi, de Comisia de Apărare din Senat. El a fost chemat la audieri în urma informaţiilor apărute în presă cu privire la faptul că STS i-ar fi instalat ilegal lui Traian Băsescu un telefon special în sediul de campanie.
Preşedintele Comisiei pentru apărare din Senat, liberalul Cristian David, a susţinut, la finalul şedinţei, că prevederile legale au fost încălcate în momentul în care la sediul de campanie al preşedintelui suspendat, Traian Băsescu, a fost instalat un sistem de telecomunicaţii speciale. Potrivit acestuia, preşedintele suspendat nu poate beneficia de un astfel de sistem, iar generalul Marcel Opriş şi-a depăşit competenţele. "Coroborând prevederile Legii 92/1996, care reglementează activitatea STS, cu prevederile constituţionale, am ajuns la concluzia că instituţia preşedintelui suspendat nu poate beneficia de acces la serviciul de telecomunicaţii speciale dat fiind faptul că preşedintele suspendat are suspendată în integralitate exercitarea atribuţiilor care derivă din funcţia de preşedinte", a explicat senatorul PNL. Acesta a mai spus că, deşi CSAT a aprobat o listă a beneficiarilor acestui serviciu de telecomunicaţii speciale, aceasta nu se regăseşte şi instituţia preşedintelui suspendat. ''Decizia cu privire la introducerea pe această listă a preşedintelui suspendat a aparţinut în exclusivitate directorului STS. A fost făcută luni cred, în ziua în care sistemul a fost montat'', a explicat David. Preşedintele Comisiei de apărare a Senatului a anunţat că va trimite Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) concluziile comisiei de apărare pe această temă. CSAT este, în acest moment, în şedinţă ca urmare a atentatului de ieri din Bulgaria. Marcel Opriş: Am respectat procedurile Şeful STS a declarat însă că a procedat în conformitate cu prevederile legale în vigoare. Acesta a adăugat că procedurile, într-o situaţie de acest gen, sunt clasificate. "Comisia va trebui să-şi spună punctul de vedere. Aici sunt toate legile care reglementează activitatea şi acestea le-am prezentat Comisiei şi în ele scrie că am acţionat potrivit legilor şi procedurilor care sunt înscrise aici. Nu noi facem procedurile, noi le aplicăm", a explicat Opriş, citat de Agerpres. "Procedurile acestea sunt clasificate. Procedurile acestea care sunt hotărâri ale Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, care au fost prezentate Comisiei şi pe care Comisia le ştie, sunt proceduri clasificate şi pot fi consultate numai de către cei abilitaţi". Înainte de audieri, Cristian David a evitat să răspundă dacă va solicita înlocuirea lui Marcel Opriş de la şefia STS. ''Vom proceda pe cale de consecinţă. Dacă vom ajunge la concluzia că legea nu a fost respectată, mai mult ca sigur măsurile care se impun vor fi luate'', a afirmat acesta. Canacheu: Antonescu şi David caută nod în papură Preşedintele Comisiei de apărare a Camerei Deputaţilor, Costică Canacheu (PDL) spune însă că preşedintele a beneficiat de linia telefonică specială şi la precedenta suspendare şi că USL caută nod în papură. Într-o declaraţie dată Mediafax şi citată de realitatea.net, Canacheu a spus că, la fel ca în 2007, preşedintele suspendat, "după cum are în continuare protecţia SPP, aşa are acces şi la telefonia specială".
Preşedintele Comsiei de apărare a Camerei mai spune că în graba de a îl lăsa pe Băsescu fără telefonul special, membrii comisiei senatoriale de apărare au încălcat toate procedurile. În primul rând, aceştia au fost convocaţi fără aprobare de la Biroul Permanent al Senatului. În plus, spune deputatul PDL, această comisie nu are legături instituţionale în sensul de a trimite note sau rapoarte în mod oficial CSAT. "Nu avea niciun argument, niciun temei procedural, ce nu e interzis se poate şi, dacă a existat şi un precedent la prima suspendare, STS avea toate datele şi argumentele să procedeze în consecinţă", a apreciat Canacheu.
El a mai susţinut că senatorul PNL Cristian David, preşedintele Comisiei de apărare a Senatului, şi preşedintele interimar Crin Antonescu nu fac decât să "caute un nod în papură pentru o eventuală continuare a demiterilor responsabililor instituţiilor statului, Senat, Camera Deputaţilor, Avocatul Poporului, preşedintele şi acum STS". Antonescu nu este "complet lămurit" Preşedintele interimar, Crin Antonescu, a declarat, ieri, că situaţia privind instalarea de STS a unei linii telefonice secretizate la sediul de campanie al preşedintelui suspendat încă nu este "complet lamurită" chiar dacă a avut o discuţie cu Directorul STS. "Am avut o discutie pe acest subiect cu domnul Opriş. Situatia nu e, din punctul meu de vedere, complet lămurită sub aspect legal. Inţeleg că şi Comisia de Aparare din Senat, cel puţin, a deschis o discuţie sau o cercetare, cere explicaţii ca să lămurească această situaţie. Sunt un partizan vechi şi foarte hotărât al controlului parlamentar, aşa cum scrie, de altfel, şi în Constituţie, asupra tuturor serviciilor şi, în foarte scurtă vreme, când voi avea toate elementele, vă voi comunica o decizie în aceasta privinta", a spus Crin Antonescu.