Bătaie cu pumni și picioare în Gorj. Zece scandalagii reținuți

Nouă bărbați și o femeie au fost reținuți, luni seara, după ce la sfârșitul săptămânii trecute au fost implicați într-un scandal violent declanșat pe fondul consumului de alcool.

Incidentul a avut loc în noaptea de Înviere, pe o stradă din satul Pișcoiu, comuna Stejari. Nouă bărbați, cu vârste cuprinse între 18 și 46 de ani, și o tănără de 18 ani s-au luat la bătăie pe fondul consumului de alcool.

Unul dintre ei a spus că muzica este dată prea tare și, fiind contrazis de alții, au început să se bată. S-au lovit cu pumnii și picioarele până când au intervenit forțele de ordine.

Cei 10 au fost încătușați și duși la sediul IPJ Gorj, unde, luni seara, au fost reținuți. Scandalagii sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice. Cazul a fost preluat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Cărbunești.