Baştani cu dosare penale

Poliţia Timiş a anunţat, ieri, că a finalizat anchetele în cazurile a şapte imobile din zona istorică la care s-au făcut modificări fără existenţa avizelor impuse de lege.

Fapta este considerată infracţiune, două legi speciale privind regimul construcţiilor şi protejarea zonelor cu monumente istorice incriminând astfel de situaţii. Modificările ilegale sunt făcute de şefii unor clanuri ţigăneşti.

Comisarul-şef Nonus Ungureanu, şeful serviciului „Investigaţii Criminale“ din cadrul Poliţiei Judeţului Timiş, a declarat, ieri, că în Timişoara sunt zeci de cazuri în care şefii de clanuri, cărora li se spune baştani, au executat lucrări ilegale la clădiri istorice sau din zonele de protecţie a monumentelor.

„În şapte astfel de dosare am dispus începerea urmăririi penale, ancheta fiind preluată de procurorii de la Parchetul Judecătoriei Timişoara care trebuie să dispună trimiterea în judecată“, a declarat comisarul-şef Ungureanu.