Sâmbătă, 31 martie, la ora 9.30 va debuta un serial de comedie, nominalizat la premiile Emmy. Producția spune povestea a doi adolescenți din Chicago ce află că sunt moștenitorii tronului insulei Kinkow.
Serialul de comedie „Perechea de Regi”, nominalizat la premiile Emmy, prezintă aventurile gemenilor Brady şi Boomer. Cei doi adolescenţi duc o viaţă aparent normală, sub tutela mătuşii şi unchiului lor din Chicago, fără să ştie ca sunt succesorii tronului insulei Kinkow. Viaţa lor se schimbă când Mason, consilierul regal, îşi face apariţia la liceul la care aceştia studiază să îi informeze despre descendenţa lor regală.
Astfel, Brady şi Boomer se mută pe insulă pentru a-şi revendica tronul. Producția ce va debuta sâmbătă, 31 martie, la ora 9.30 la Disney Channel îi are în distribuție pe Mitchel Musso, Doc Shaw, Kelsey Chow, Ryan Ochoa, iar Vincent Pastore („Clanul Sorpano ") dă glas peştelui lui Lanny, Yamakoshi. Serialul nu este lipsit de peripeții, mai ales că odată cu puterea apar şi responsabilităţile pentru Brady şi Boomer care acum învaţă să lucreze împreună pentru a face faţă provocărilor şi pentru a deveni buni conducători.