Băsescu spală onoarea baronilor uninominali

În prima ieşire publică după scrutinul de duminică, preşedintele Traian Băsescu a ţinut marţi seara să spele onoarea preşedin- ţilor de consilii judeţene validaţi uninominal - numiţi în presă „baroni“ şi asociaţi deseori cu acte de corupţie - şi să ridice la rang de mică victorie eşecul greilor trimişi de la centru să candideze în teritoriu, ca Radu Berceanu şi Cezar Preda.

„Şi cum pierzi e foarte important“, a susţinut el, la Realitatea TV, trasând o graniţă între „acei politicieni care au coborât în bătălia localelor şi merită tot respectul, dacă au şi obţinut un procentaj bun“, şi cei care se duc „din guvern şi iau 8%, 11%“. „Trebuie să te întrebi ce mai cauţi acolo. E penibil“, a spus el, referindu-se indirect la cazuri ca al miniştrilor Cristian Adomniţei sau Ludovic Orban.

În schimb, Băsescu a dat procentul obţinut la urne drept argument pentru a cere respectul presei faţă de liderul PDL, Emil Boc. „Pentru mine a constituit un punct de frământare privind la umilinţa la care era supus Emil Boc. «Trompeta», «goarna», «omul care şterge prin biroul lui Băsescu»... A luat 75%. Aveţi obligaţia să îl respectaţi de acum“, le-a cerut Băsescu ziariştilor.