Băsescu s-a spovedit! Oamenii care au plecat de lângă fostul președinte. Care este cea mai mare realizare a mandatelor sale
- Cristian Istrate
- 17 mai 2019, 21:45
Președintele de onoare al PMP, Traian Băsescu, a declarat că una dintre cele mai mari realizări ale mandatelor sale este contribuția decisivă în construirea relației de încredere între Statele Unite ale Americii și România.
Invitat la emisiunea România 2019, de la Realitatea TV, președintele de onoare al PMP, Traian Băsescu, a declarat că cea mai mare realizare a sa este relația de încredere construită între România și SUA.
„România e tratată cu interes de Statele Unite. Americanii sunt foarte atenți la țara noastră. Ei ne dau toate semnalele că sunt aliații noștri din punct de vedere al securității. Nu suntem vasali, ci parteneri pentru SUA. Îngrijorările mele sunt legate de Europa. Dacă Europei îi este rău, nouă nu ne poate fi bine.
Cea mai bună realizare a mea e relația de încredere construită cu SUA. Elementele scutului antirachetă nu erau prevăzute a fi amplasate în România. În proiectul inițial, era vorba de Cehia. Ne-a făcut un obiectiv pe care SUA îl păzesc ca pe propriul teritoriu. Am ușa deschisă oricând acolo. Eu nu am nevoie de establishment-ul american. Tomac substituie multe invitații ale mele peste Ocean. Când m-am instalat la Cotroceni, am spus că Marea Neagră este o zonă de risc.
Eu am avut o puternică susținere de la societatea civilă. Am prins încredere în ea, am vrut să mă bazez pe ea în exercitarea funcției. De aceea am numit-o pe Monica Macovei la Justiție și pe Renate Weber consilierul meu. Au plecat de lângă mine și Pleșu și Liiceanu. Ei doi nu sunt sub controlul lui Soros.”, a declarat Traian Băsescu.