Traian Băsescu consideră Mihai David, directorul Hidroelectrica, nu ar mai trebui să ocupe acest post deoarece a făcut "un joc mediatic şi o mizerie fără margini".
Şeful statului spune că David a ajuns în funcţie susţinut de Mircea Geoană, dar la solicitarea lui Sorin Ovidiu Vîntu care avea interese în domeniul energetic. "Îl vedeam într-o zi pe directorul de la Hidroelectrica, care nici mai mult, nici mai puţin trântea nişte minciuni de proporţii printr-un studiou de televiziune. L-am văzut într-o reluare, noaptea, cum explica el că «sigur, domne, trebuie să vând acestor giganţi externi ca să-mi dea banii înainte». Păi minciună mai mare ca asta n-am auzit şi nu ştiu de ce domnul acela încă mai e director. Păi ce consumator mai mare găseşte el în exterior decât ALRO Slatina? Ce garanţie de consum mai mare să ai decât ALRO Slatina, Sidex Galaţi...iar ALRO tradiţional plăteşte energia înainteNu ştiu de ce mai e director la Hidroelectrica. Acest domn David a fost susţinut de Mircea Geoană în acest post. Nu a fost ideea lui Geaonă de a-l susţine, ci a lui Vîntu. Băiatul ăsta vine şi ne explică de ce trebuie să dăm noi intermedierea de energie la băieţii deştepţi, dar nu şi la ALRO Slatina, ditamai uzina, care este un mare consumator de energie continuu şi este un producător în economie. Acum băiatul ăsta vine şi ne explică cum trebuie să dea el la Energy Holding, iar la piticul Alro nu poate să dea direct. E un joc mediatic şi o mizerie fără margini", a afirmat Traian Băsescu, la emisiunea "Naşul", de pe B1 TV. David, propus de Geoană, susţinut de Videanu Întrebat de moderator cum de nu a fost schimbat acest director "care este etern", preşedintele a replicat: "Domnule, nu vine din eternitate. Vine de curând. Pentru că înainte a fost Oprea Traian şi a trebuit să rog ministrul Industriilor să-l schimbe pe Oprea Traian, care făcuse toate contractele cu băieţii deştepţi, din ordinul lui Vosganian le-a prelungit şi aşa mai departe. Şi a fost schimbat în cele din urmă, gândiţi-vă, pe influenţa pe care eu o am asupra Guvernului, spunând: «Mă, schimbaţi odată directorul ăla de la Hidroelectrica, care a şi prelungit contractele cu băieţii deştepţi şi, de câte ori ceri contractele, spune că sunt secrete ca şi cum Hidroelectrica este moşia mamei lui şi contractele sunt secrete». Deci cu toată influenţa politică pe care o am, în cele din urmă am reuşit să fac să fie schimbat domnul Oprea Traian. Domnule, a fost greu, pentru că a dispărut în spital, a nu-ştiu-ce şi a ajuns foarte rău: e director adjunct".
Mihai David a fost numit director al Hidroelectrica în timpul guvernării PDL-PSD. El a fost totuşi păstrat în funcţie de ministrul economiei Adriean Videanu şi după ruperea coaliţiei PDL-PSD.
"Băieţii deştepţi" şi ALRO
Preşedintele a reluat subiectul "băieţilor deştepţi" din energie şi a explicat de ce mogulii duc o campanie mediatică împotriva sa pe dosarul "ALRO".
"Voiculescu era un alt băiat deştept care cumpăra energie de la Rovinari şi o vindea la metrou. De parcă nu putea să o cumpere metroul singur, trebuia să o vămuiască Voiculescu", a spus preşedintele despre interesele mogulului în afacerile cu energie.
Şeful statului spune că nu ştie cine a vândut ruşilor Alro Slatina în vremea guvernării PSD, dar consideră legitimă solictarea acestui mare combinat de a obţine contracte ferme pentru livrarea de energie deoarece fluxul de producţie de aluminiu necesită un consum continuu de energie.
Preşedintele a explicat că în 2006 directorii de la Alro au reclamat la Cotroceni faptul că li se cere şpagă pentru a obţine furnizarea de energie electrică.
"Trebuia să dea şpagă pentru a obţine energie. Ei aveau un contract pentru 75% dar le mai lipsea 25%. Pentru acesta 25% li se cerea şpagă. Atunci am cerut guvernului să rezolve în intersul guvernului şi în interesul economiei această problemă", a spus şeful statului.