Fostul președinte al României, Traian Băsescu, a reacționat în urma încheierii votului pentru modificarea Constituției, spunând că „Românii şi-au luat singuri diploma de maturitate europeană”.
Traian Băsescu a declarat că eșecul referendumului „a dovedit că tandemul BOR/PSD nu poate controla votul popular”.
„Românii şi-au luat singuri diploma de maturitate europeană ! Preafericitul Daniel şi Preacondamnatul Dragnea, au împins poporul român în aventura unui referendum din care fiecare a crezut că va avea mari foloase de creştere a propriei autorităţi şi credibilităţi în faţa românilor . Preafericitul Daniel s-a bizuit pe capacitatea armatei PSD de activişti şi primari de a-i mâna pe români la vot iar Preacondamnatul Dragnea s-a bizuit pe capacitatea armatei de preoţi de a-i mâna pe enoriaşi la vot după slujba de Duminică. Iar românii le-au dat celor doi Prea… o lecţie usturătoare prin neparticipare la vot, cu efecte majore ale eşecului pentru societatea românească, pentru credibilitatea BOR, pentru credibilitatea guvernului şi pentru PSD, plus banii cheltuiţi . În plus, eşecul referendumului a dovedit că tandemul BOR / PSD nu poate controla votul popular . Rezultatul pozitiv al eşecului referendumului ? Românii şi-au luat singuri diploma de maturitate europeană . PS – Rămân un susţinător al familiei formată prin căsătoria dintre o femeie şi un bărbat şi aşa o să-mi educ cei patru nepoţei, dar îi voi considera egali în drepturi şi pe cei care trăiesc în familii monoparentale şi pe homosexualii care trăiesc în parteneriat civil”, a declarat pe pagina de Facebook Băsescu.