După ce a atacat Ford şi Nokia, preşedintele a dat şi un exemplu de investiţie reuşită în România, cea realizată de francezii de la Renault. Traian Băsescu a adăugat că relocarea în Maroc este "exclusă".
"Renault a făcut una dintre cele mai spectaculoase investiţii care putea să fie facută. Se vorbea de investiţii de 500 mil. euro şi s-a ajuns la vreo 3 mld. Euro. Renault a dezvoltat în România un centru de cercetare impresionant la Titu. Renault este una dintre cele mai stabile investiţii străine făcute în România", a declarat, astăzi, şeful statului.
Francezii de la Renault au inaugurat o nouă fabrică din Maroc, unde s-a început deja asamblarea monovolumelor low-cost Dacia Lodgy şi unde a investit circa un miliard de euro.
În urma deschiderii unităţii de producţie din Maroc, angajaţii uzinei de la Mioveni şi-au făcut griji că producătorul auto ar putea părăsi România. Vicepreşedintele Consiliului de Administraţie Contantin Stroe a negat o astfel de ipoteză.
"Românii trebuie să ştie că Renault are o strategie clară pentru România. Am inaugurat anul trecut centru de la Titu care este o verigă esenţială între inginerie şi producţie şi care ne face capabili nu numai să concepem dar să şi testăm aici toate viitoarele vehicule din gama Logan, precum şi componentele acestora. Nu creezi o astfel de verigă care lipsea, pentru ca apoi să închizi veriga următoare din lanţ. Nu ar avea nici un sens să renunţăm la toate acestea. Vrem să obţinem toate beneficiile din investiţiile făcute, pentru a avea uzine de vehicule şi mecanică performante pentru pieţele europene", a declarat şi Jerome Olive pentru "Capital", în aprilie.