Fostul președinte Traian Băsescu lansează un atac dur la adresa lui Klaus Iohannis chiar de Ziua Națională a României, ca urmare a gestul făcut de șeful statului.
Fostul şef al statului, Traian Băsescu, a afirmat că Arcul de Triumf a fost şi este asociat cu Armata şi cu poporul care îi aplaudă trecerea cadenţată.
El a adăugat că preşedintele Klaus Iohannis a vrut ca de Ziua Naţională, Arcul de Triumf să fie doar pentru el.
„Urât moment al trufiei unui preşedinte”, mai spune Băsescu.
„Un simbol peste care nu se poate trece - Arcul de Triumf a fost şi este asociat cu Armata României şi cu poporul care îi aplaudă trecere cadenţată.
Azi, de Ziua Naţională, Iohannis a vrut Arcul de Triumf doar pentru el. Nu a înţeles că el nu poate înlocui nici armata şi nici poporul. Urât moment al trufiei unui preşedinte”, a scris Traian Băsescu marţi pe Facebook.
El a adăugat că, în cazul în care Ziua Naţională nu a putut fi sărbătorită cu paradă militară,din cauza pandemiei, atunci discursul preşedintelui putea fi susţinut în faţa Corpului Diplomatic, pe peluza de la Palatul Cotroceni.
„P.S. – Dacă Ziua Naţională nu a putut fi sărbătorită cu o mare paradă militară şi împreună cu poporul, atunci cuvântarea prezidenţială putea fi ţinută în faţa Corpului Diplomatic, pe peluza de la Cotroceni”.
Aproximativ 150 de militari din Ministerul Apărării Naţionale au participat marţi, începând cu ora 11.00, la ceremonia oficială în format restrâns, organizată cu ocazia Zilei Naţionale a României în Piaţa Arcul de Triumf, din Bucureşti.
Evenimentul nu a fost deschis publicului şi s-a desfăşurat cu respectarea strictă a prevederilor legale referitoare la prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi, în discursul rostit la ceremonia restrânsă desfăşurată la Arcul de Triumf cu ocazia Zilei Naţionale, că eroii patrioţi din istorie au demni urmaşi în prezent şi că gândurile noastre se îndreaptă către eroii acestui an, personalul medical şi toţi cei care se sacrifică pentru a opri răspândirea virusului, dar şi către victimele acestui virus ucigaş şi familiile lor.
Şeful statului s-a referit şi la alegerile din 6 decembrie, numindu-le „acel moment în care putem construi o Românie al cărei viitor să fie mai mult decât o promisiune”.