Băsescu îl aruncă din nou pe Boc în ghearele mamelor
- Vladimir Tism ăneanu
- 8 decembrie 2010, 11:01
DE MOŞ NICOLAE, BOC A LUAT, NU A DAT. "Planul Botiş" de tăiere a unui an din concediul de creştere a copilului a fost adoptat ieri, după ce şeful statului a mers la guvern să-i spună premierului că n-are de unde să dea atâţia bani.
O vizită-fulger la guvern a preşedintelui Traian Băsescu, la şedinţa liderilor coaliţiei de ieri, a fost suficientă pentru premierul Emil Boc ca să uite înţelegerea de cu o seară înainte privind menţinerea la 24 de luni a concediului pentru mame. Nu sunt resurse bugetare pentru a suporta plata doi ani a indemnizaţiei pentru creşterea copilului, a fost, potrivit unor surse guvernamentale, argumentul cu care şeful statului a reactivat "planul Botiş", care prevede ca mamele să se întoarcă la serviciu după un an, în care vor fi primit lunar maximum 3.400 de lei. Măsura a fost anunţată aseară oficial de premierul Emil Boc, chiar în timpul şedinţei de guvern, după ce în timpul zilei ministrul muncii a fost trimis pentru câteva ore într-un pelerinaj formal în parlament pentru a le explica senatorilor şi deputaţilor puterii justeţea măsurii.
"Cei care vor deveni părinţi în 2011 vor avea parte de concediu de creştere a copilului de maximum un an, cu o indemnizaţie între 600 şi maximum 3.400 de lei". Dacă vor să stea acasă în al doilea an, vor putea opta pentru concediu fără plată, în timp ce părinţii care vor alege să se întoarcă la muncă mai devreme vor primi un stimulent lunar de 500 de lei, a mai explicat premierul.
Sârbu: decizia finală să fie cât mai puţin dureroasă
Decizia executivului a venit în contextul unor propuneri diferite, mai puţin dure, lansate de colegii de coaliţie. "Nu vrem să acceptăm reducerea perioadei, iar despre cuantum discutăm în continuare în coaliţie şi, probabil, şi la şedinţa de guvern. Poate fi de 25, de 15 sau de 12 milioane de lei vechi", declara UDMR-istului Kelemen Hunor, înaintea şedinţei de guvern.
"UNPR consideră că acest concediu de doi ani ar trebui să rămână neschimbat. Sigur, în funcţie de resursele financiare, puteam discuta valoarea in demni zaţiei. Sperăm ca decizia finală să fie una cât mai puţin dureroasă", a explicat, în acelaşi ton, punctul de vedere al UNPR, Marian Sârbu.
Aceeaşi poziţie refractară şi în cazul minorităţilor. "Noi am susţinut un concediu pentru creşterea copilului de trei ani, cu un nivel al indemnizaţiei de 600 de lei. Am cedat de la trei la doi ani", a spus Varujan Pambuccian.
Ioan Botiş a trecut la capitolul inventar ne mulţumirile UDMR, UNPR şi pe cele ale minorităţilor şi chiar ameninţările femeilor din PDL că nu-i votează propunerile. El a susţinut că există o singură variantă de lucru, cea a sa, de altfel şi cea mai avantajoasă economic, în rest fiind vorba doar despre analize la minister.
Lege pentru viitorii părinţi
Premierul a mai anunţat aseară că noua lege privind creşterea copilului ar urma să se aplice doar celor care vor deveni părinţi după 1 ia nuarie 2011, actualii beneficiari urmând să-şi menţină drepturile până la epuizarea perioadei de doi ani, respectiv trei ani în cazul copilului cu dizabilităţi. Boc a explicat că, în paralel, în anul următor, executivul va pune umărul la crearea unui sistem de îngrijire a copilului - creşe, bone şi îmbunătăţirea legii tichetelor de creşă, pentru a-i ajuta pe viitorii părinţi.
În acest sens, guvernanţii susţin că ar fi în curs de semnare protocoale cu Ministerul Sănătăţii, care vizează transformarea unor spitale, declarate neperformante, în creşe. Însă reprezentanţii organizaţiilor non-guvernamentale se de clară sceptici în privinţa creării rapide a unui sistem de calitate pentru îngrijirea celor mici şi în care pă rinţii să aibă şi încredere. (A contribuit Antoaneta Etves)
"Ca ministru al muncii, consider că ar fi mult mai corect să susţin reîntoarcerea mămicilor la locul de muncă cu un stimulent de 500 lei." IOAN BOTIŞ, ministrul muncii
PROTEST
Mamele, din nou în stradă pentru indemnizaţii
Pentru a treia oară în acest an, guvernanţii vor fi mustraţi public de părinţii din România, nemulţumiţi de dorinţa executivului de a reduce concediul de creştere a copilului de la doi ani la un an. Astfel, mai multe asociaţii ale mamelor au anunţat că vor organiza mâine un protest în faţa Palatului Victoria, unde sunt aşteptate să vină cu peste 100 de cărucioare cu bebeluşi.
"Miercuri, pe 8 decembrie, organizaţia Mame pentru Mame, împreună cu reprezentanţii altor organizaţii, precum Active Center, M.A.M.E., T.A.T.A. sau Asociaţia pentru alăptare şi naştere naturală vor organiza protestul «100 de cărucioare în faţa guvernului», au anunţat reprezentantele "Mame pentru Mame" încă de săptămâna trecută.
Acestea s-au declarat nemulţumite şi de variantele vehiculate în coaliţie, care pre supuneau tăierea valorii indemnizaţiei de la stat până la 1.000 sau 1.500 de lei de la valoarea maximă de 3.400 de lei, în prezent. Părinţii au apreciat că aceste măsuri ar urma să aibă un impact negativ asupra dezvoltării şi integrării copiilor în comunitate. Asta, mai ales în lipsa unui sistem real de servicii sociale de îngrijire şi de creştere a copilului pentru primii trei ani de viaţă: de la creşe şi grădiniţe, până la bone acreditate. Prin urmare, mamele le cer guvernanţilor menţinerea la doi ani a concediului de creştere a copilului, respectiv trei ani în cazul copiilor cu dizabilităţi. Ele vor şi revenirea, de la 1 ianuarie 2011, la nivelul din mai 2010 al indemnizaţiilor (mai mari cu cu 15%).
În primăvara acestui an, aproximativ 100 de mame au ieşit cu copiii de două ori în stradă, în încercarea de a convinge guvernul să nu le reducă indemnizaţiile.