Băsescu, despre relaxare: „A fost devreme. Nu reziști presiunii, ești o caricatură”

,,În România măsurile de relaxare au fost adoptate prea devreme din motive de populism, iar din acest motiv vom avea costuri foarte mari pentru că starea de alertă nu ajută foarte mult'', a spus Traian Băsescu într-o emisiune televizată.

,,În România, măsurile s-au relaxat înainte ca primul val să fie tratat de medici. Din demagogie, din populism, starea de urgență s-a ridicat prea repede și măsurile de relaxare au fost adoptate mult prea repede. Factorii politici au ratat, în mod categoric, tratarea convingătoare a bolii în prima etapă”, a declarat fostul președinte Traian Băsescu.

El a precizat că valul doi al bolii este încă departe de România și că el se manifestă acum abia la nivelul Chinei care face eforturi pentru a restrânge răspândirea bolii.

Traian Băsescu a afirmat că starea de alertă impusă de Guvern nu este folositoare acum, deoarece măsurile propuse sunt mult prea slabe ca să fie eficiente.

„Actuala stare de alertă nu este bună nici să oprești o gripă, darămite o astfel de pandemie. Măsurile sunt prea slabe, iar condițiile de transmitere comunitară a bolii sunt create de condițiile de relaxare aprobate de Guvern. E greu să spui că lupți cu această pandemie,  când permiți grupuri de 50 de oameni în spații libere, 20 de oameni în spații închise, permiți slujbele religioase...”, a mai spus Traian Băsescu.

Fostul președinte a precizat că politicienii au cedat presiunii publice, iar din acest motiv costurile vor fi foarte ridicate.

„Dacă nu reziști presiunii publice, când ai lucruri de importanță națională, mai bine demisionează că nu ești om politic ci o caricatură”, a  precizat Băsescu, în stilu-i caracteristic.

Totodată, Traian Băsescu a spus că, din punctul său de vedere, refuzul de a face o cercetare științifică pe un eșantion mai larg, respectiv testarea propusă de Primăria Municipiului București, este o abordare ticăloasă din partea Ministerului Sănătății.

„Dacă mi se pare undeva o abordare ticăloasă este refuzul de a face o cercetare științifică pe un eșantion larg, așa cum se propusese la București. Era Institutul Matei Balș, cu medicul Streinu Cercel, iar Primăria punea la dispoziție mijloacele necesare pentru o cercetare pe 10.000 de oameni”, a precizat Băsescu.

El a spus că această cercetare ar fi dat procentul de asimptomatici din populație, indice care ar fi putut contribui la controlul situației.

Orban, despre acuzațiile de manipulare a datelor despre COVID: „Sunt duși cu capul”

Tăriceanu vrea să stabilească Parlamentul când și cum se reiau cursurile, din toamnă