Băsescu despre reducerea de TVA: "Nu ştiu dacă voi promulga legea". Franks: "Cred că Băsescu va lua măsuri"

Preşedintele Traian Băsescu a evitat astăzi o poziţie transantă după scandalul din parlament provocat de propunerea legislativă privind scăderea TVA la 5% pentru alimentele de bază. Şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks, spune însă că a discutat subiectul cu Băsescu, care, în opinia sa, "va lua măsuri în această privinţă".

Aflat la Doljeşti, în judeţul Neamţ, pentru a inspecta zonele afectate de inundaţiile din această vară, Băsescu nu a spus nici "da", nici "nu" în faţa ipotezei propmulgării legii. "Nu ştiu decât de la televizor cum e legea" "Eu nu am promulgat nicio lege. Nu ştiu dacă o voi promulga, să văd în ce formă vine, pentru că eu nu ştiu decât de la televizor cum e legea. Să o văd, să-mi ajungă pe birou. Vă spun că nu am legea. Nu pot să vorbesc înainte, să am legea pe masă", a spus preşedintele. Şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks, a dat însă de înţeles că cel mai probabil scenariu este trimiterea la reexaminare. El a explicat, după întâlnirea pe care a avut-o astăzi cu patronatele, că a discutat cu Traian Băsescu atât în privinţa proiectului de reducere a TVA cât şi în legătură cu cel care prevede neimpozitarea pensiilor sub 2.000 de lei. Dacă Băsescu a fost mai degrabă evaziv deocamdată, Franks şi-a exprimat speranţa că în urma discuţiei cu şeful statului problema va fi rezolvată. "Cred că va lua măsuri în această privinţă", a spus reprezentantul FMI. Votat marţi în Camera Deputaţilor de toate partidele, inclusiv cu concursul miniştrilor deputaţi, proiectul de lege ajunge la Cotroceni după scurgerea termenului de 5 zile rezervat pentru un eventual atac la Curtea Constituţională. Ulterior, preşedintele are la dispoziţie 20 de zile pentru a o promulga sau a o trimite parlamentului, pentru reexaminare. După ce au invocat "o eroare" la vot, PDL-iştii au depus în parlament un proiect de lege de abrogare a articolelor care pun guvernul faţă în faţă cu o gaură în buget estimată la 1,9 miliarde de lei doar pentru 2010. La rândul lor, miniştrii care au votat practic contra poziţiei oficiale a guvernului s-au eschivat în explicaţii, arătând spre liderii de grup care le-au indicat să se pronunţe astfel. CITEŞTE ŞI: Elena Udrea, despre reducerea TVA pentru alimente: "Cineva trebuie totuşi să suporte sancţiuni"