Gigi Becali a povestit cum s-a implicat cel mai puternic om din ţară pentru a salva formația „roș-albastră” de la retrogradare.
Steaua putea intra în faliment chiar și în era Becali, fiind implicată într-un caz de corupție într-o anchetă la UEFA.
„Cele mai mari emoţii le-am trăit atunci, când am intrat în puşcărie, când aveam procesul la UEFA pentru retrogradare. Caz de corupţie! Băsecu a ajutat ca Steaua să nu fie retrogradată. Băsescu a intervenit, dar ce a făcut nu pot să spun acum...nu s-a prescris...Dacă vrea, poate să spună Mircea Sandu mai multe. Băsescu l-a chemat pe Mircea Sandu, dar mai multe nu vă pot spune. Şi cu Livia Stanciu, şi cu motivarea, cu tot.
Când am intrat în puşcărie plângeam la rugăciune, pentru că nu voiam să se bucure vrăşmaşii mei, adică să nu dispară Steaua. Când am aflat că am fost achitaţi de UEFA am plâns de bucurie, pentru că altfel pierdeam tot.
Ce ar fi însemnat falimentul? La revedere cu Steaua! Dacă retrogradam, nu mai îmi păsa de nimic. Dar, în anul acela, 2013, imediat a fost achitată Steaua, am intrat în Liga Campionilor, aproape 30 de milioane, l-am vândut pe Chiricheş, 9,5 milioane de euro, l-am vândut pe Rusescu, două milioane, am ajuns la 42 de milioane de euro, l-am vândut pe Gardoş, tot în perioada aia, şi aşa am câştigat aproximativ 50 de milioane de euro.
Plus că dimineaţa când m-am trezit am auzit că am primit despăgubiri în valoare de 110 milioane de euro de la ANRP. Mi-a dat Dumnezeu 160 de milioane numai din asta. Eu eram în temniţă, dar îi dispreţuiam pe duşmani”, a mărturisit Gigi Becali, la Digi Sport.