Şeful statului nu va mai efectua deplasările externe cu o aeronava prezidenţială veche de 36 de ani, ci cu un aparat pus la dispozţie de compania Tarom.
Zborurile oficiale ale preşedintelui României vor fi efectuate cu o aeronavă Airbus A 310, aparţinând companiei TAROM, potrivit Ministerul Transporturilor citat de Agerpres.
Administraţia Prezidenţială a solicitat TAROM efectuarea curselor speciale, iar compania a pus la dispoziţia şefului statului, în ultimele două deplasări, una dintre cele două aeronave Airbus A 310, pe care le are în dotare şi pe care le utilizează în special în curse charter, având în vedere că sunt avioane de lung-curier, care nu se pretează pe programul obişnuit de zbor al companiei. Avion prezidenţial, prea zgomotos Preşedinţia a anunţat recent că nu a renunţat la serviciile companiei Romavia, ci compania a anunţat că nu mai poate efectua deplasările solicitate ca urmare a situaţiei financiare dificile a regiei. În acest caz, Administraţia Prezidenţială a solicitat efectuarea curselor speciale companiei TAROM, în baza HG 1904/2004. Aeronava Boeing 707 a Romavia, cu care efectua preşedintele deplasări oficiale, nu îndeplinea standardele de zgomot la nivel european, având o vechime de 36 de ani.
Pentru desplasările şefului statului a fost aleasă o aeronavă Airbus A 310 şi pentru că aceste aeronave sunt mai flexibile şi mai potrivite pentru nevoile de deplasare ale administraţiei prezidenţiale, arată Ministerul Transporturilor.
Airbus A310, nerentabile pentru Tarom
Cele două avioane Airbus de tipul A310 din flota TAROM s-au aflat în conservare în perioada 2003-2007, iar după ce au fost recondiţionate, acestea au fost utilizate pe curse europene de mediu-curier, ceea ce a provocat pierderi TAROM. Compania a fost nevoită să utilizeze avioanele şi pentru transporturi de marfă, tocmai pentru a diminua aceste pierderi.
Potrivit Ministerului Transporturilor, aeronavele de tip A 310 sunt utilizate şi de alte state pentru transportul oficial al şefilor de stat şi de guvern precum Belgia,Canada, Franţa, Germania şi Spania.