Băsescu a încercat să mute data moţiunii

O solicitare a preşedintelui Traian Băsescu ca parlamentul să devanseze data moţiunii de cenzură a fost blocată de şeful Senatului, Mircea Geoană.

Traian Băsescu a cerut legislativului să voteze moţiunea mâine şi nu marţi, cum era programat. În scrisoarea pe care le-a trimis-o şefilor celor două Camere, şeful statului a invocat faptul că s-ar încălca prevederea constituţională potrivit căreia dezbaterea moţiunii se organizează după trei zile de la data când a fost prezentată (miercuri - n.r.).

Băsescu susţine că, potrivit jurisprudenţei Curţii Constituţionale , termenul se referă la zile calendaristice, nu lucrătoare. Însă parlamentarii din toate partidele, inclusiv PDL, votaseră în birourile reunite ale celor două Camere, în unanimitate, în favoarea zilei de marţi.

Ei au acceptat argumentul PSD potrivit căruia se iau în calcul doar zilele lucrătoare. Şefa Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a avansat în primul moment ziua de luni, în timp ce colegul său de partid Traian Igaş a spus că PDL este de acord cu ziua de marţi.

Liderii PDL s-au conformat

Ieri, însă, liderii PDL care au acceptat ziua de marţi - Roberta Anastase, Anca Boagiu, Sever Voinescu, Mircea Toader, Ioan Olteanu - s-au întrecut în declaraţii pentru convocarea şedinţei pentru sâmbătă. Cu toate acestea însă, calendarul parlamentului ar fi trebuit modificat de conducerile celor două Camere, care stabiliseră desfăşurarea iniţială.

Roberta Anastase a propus convoarea unei şedinţe a birourilor, dar preşedintele Senatului, Mircea Geoană (PSD), a refuzat. „Eu îi trimit o scrisoare de răspuns că nu e problema Domniei Sale, e problema parlamentului. Cei care puteau să se gândească la o programare mai rapidă sunt cei de la PDL şi nu au făcut-o, au votat în unanimitate”, a afirmat preşedintele Senatului.

Preşedintele PSD, Victor Ponta, crede că şeful statului se teme de faptul că parlamentarii puterii ar putea fi convinşi în acest weekend să voteze moţiunea de cenzură prin presiunea populară şi a sindicatelor.