Băsescu, 1 Decembrie în Kazahstan

De ziua naţională a României şeful statului se va afla în Kazahstan unde va participa la summitul OSCE.

Preşedintele Traian Băsescu nu va participa pe 1 decembrie nici la parada militară de la Arcul de Triumf din Bucureşti, nici la manifestările de la Alba Iulia, ambele organizate cu ocazia Zilei Naţionale a României.

Şeful statului se va afla pe 1 şi 2 decembrie în Kazahstan unde participă la summitul Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE). Marţi, înainte de a ajunge în Kazahstan, Traian Băsescu a făcut o vizită neanunţată în Afganistan la trupele româneşti dislocate în zonă.

Luni seară, preşedintele a oferit cu ocazia zilei naţionale a României o recepţie la care au partcipat reprezentanţi ai instituţiilor statului precum şi reprezentanţi ai ambasadelor.

Pe 1 decembrie 2009, Traian Băsescu, aflat în campania elctorală a turului 2 pentru alegerile prezidenţiale, a participat la parada militară de la Arcul de Triumf din Bucreşti. Ulterior, şeful statului a participat la manifestările organizate în sectorul 2 de primarul Neculai Onţanu. Problema transnistreană, pe agenda summitului OSCE

Şeful statului va aborda la summitul OSCE problema transistreană. Procesul de reglementare a situaţiei din Transnistria a fost proclamat drept una dintre priorităţile preşedinţiei kazahe a OSCE. Reprezentanţi ai Kazahstanului au fost de mai multe ori la Chişinău şi Tiraspol, desfăşurând acolo o serie de întrevederi importante.