Pentru mulţi, o excursie la Chişinău este echivalentă cu vizitarea cunoscutelor crame situate în apropierea capitalei Republicii Moldova.
Când spun "Republica Moldova", mulţi se gândesc la vinul bun care nu costă mult. Şi pe bună dreptate. Vizita cramelor de la Cricova şi de la Mileştii Mici este una dintre principalele atracţii turistice ale Basarabiei, pe lângă mănăstiri şi monumentele naturale Orheiul Vechi şi Saharna şi Cetatea Soroca.
La Mileştii Mici, care se află la 20 de km distanţă de capitala Republicii Moldova, grupurile de turişti pot încerca până la şapte tipuri de vinuri. Administratorii cramei propun 15 excursii la diferite preţuri, în funcţie de meniul şi vinurile alese.
Turism religios
Un punct de atracţie sunt mănăstirile rupestre din zidurile calcaroase, care datează de acum 16 milioane de ani şi care au fost cândva fund de mare. Locaşurile sunt populate şi în prezent de călugări. Alte mănăstiri care merită văzute sunt Saharna, Japca sau Dobruşa, precum şi cele din codru: Vărzăreşti, Căpriana sau Hârbovăţ. Cramele de la Mileştii Mici au intrat în Cartea Recordurilor cu cea mai mare colecţie de vinuri din lume: 2 milioane de sticle Cât costă cazarea la Chişinău
Turiştii români nu se înghesuie peste Prut, motiv pentru care agenţiile de la noi nu propun oferte de circuite decât ocazional, în special pe timpul verii. Însă, nu este deloc complicat să vă organizaţi excursia de unul singur. Pentru transport puteţi alege autocarul (150 lei biletul dus-întors), trenul sau avionul, fie mergeţi cu autoturismul personal.
Puteţi găsi cazare la preţuri de 210-260 lei/noapte camera dublă, cu mic dejun inclus, la hotelurile de 3 stele, precum Cosmos, Ezio Palace sau Vila Natali. Dacă alegeţi un hotel de 4 stele, cum ar fi Jazz Hotel sau Manhattan, veţi plăti în jur de 480 de lei pentru o cameră dublă. Pentru unităţile de 5 stele, preţurile cresc până la 730 lei pe noapte la Hotelul Savoy sau 570 de lei la Prezident Hotel. Preţurile sunt exprimate în lei româneşti, care pot fi schimbaţi la orice casă de schimb valutar.
Citiţi şi:
- Comoara vinului, neglijată de turismul românesc
- Noile tehnologii de vinificaţie înlocuiesc munca omului din podgorie
- Din lipsă de cultură a vinului, bem falsuri
- Producţia de vinuri, „un exerciţiu la paralele” de nota 10
- Cum au ajuns vinurile moldovenești în Cartea Recordurilor