Basarabenii consumă gaz lichefiat din SUA

Angajați / Sursa foto: Dreamstime.com

Premieră peste Prut. În primele două zile ale lunii aprilie, moldovenii racordați la rețeaua de alimentare cu gaze naturale vor consuma gaze lichefiate din SUA.

LNG din SUA în Republica Moldova

Ministerul Energiei de la Chișinău a anunțat că este vorba despre un volum de testare cu gaze naturale lichefiate (LNG), importate de la compania grecească DEPA și livrate prin portul grecesc Alexandroupolis.

Consumatorilor li se va livra gazul lichefiat pe parcursul zilelor de luni și marți. Este vorba despre circa 28 mii MWh, ceea ce constituie echivalentul a 2,6 milioane metri cubi de gaze.

Foto: SA „Energocom”

Precizăm că R. Moldova, care a fost dependentă decenii la rând de gazul rusesc și supusă șantajului energetic permanent din partea Federației Ruse, nu mai folosește gazul gigantului rus „Gazprom” încă de la începutul lunii decembrie 2022.

Încă de atunci, basarabenii de peste Prut erau amenințați de Kremlin că vor rămâne fără gaz și lumină. Toată cantitatea de gaz din Rusia este direcționată acum spre zona separatistă transnistreană în schimbul unui preț mai avantajos la energia electrică produsă la Centrala de la Cuciurgan.

Diversificare pe piața gazelor

În contextul escaladării tensiunilor și izbucnirii războiului barbar al Rusiei în Ucraina vecină, autoritățile de la Chișinău au fost impuse să identifice surse alternative și să facă stocuri de gaze naturale.

„Diversificarea surselor de gaze va fortifica și mai mult securitatea energetică a țării, a menționat directorul interimar al SA „Energocom”, Victor Bînzari, în contextul în care operatorii de pe piață trebuie să fie pregătiți pentru orice evoluții, în condițiile în care la sfârșitul anului curent expiră contractul de tranzit al gazelor rusești prin Ucraina, iar țara vecină a spus că nu va negocia o prelungire.

Foto: SA „Energocom”

LNG din SUA, în Republica Moldova via Grecia

Precizăm că autoritățile de profil de la Chișinău au început colaborarea cu DEPA în luna aprilie 2023. Anul trecut compania grecească a câștigat mai multe licitații publice de livrare a gazelor în Republica Moldova, atât pentru consum curent, cât și pentru stocare în depozite.

La 30 noiembrie anul trecut, SA „Energocom” și DEPA Commercial au semnat un Memorandum de Înțelegere, prin care își exprimau angajamentul de a intensifica cooperarea în ceea ce privește furnizarea de gaze naturale, inclusiv a gazelor naturale lichefiate.

Mai precizăm că gazele LNG sunt o industrie aparte față de extragerea și transportarea gazelor cu care sunt obișnuiți cetățenii Republicii Moldova. Gazele LNG, de alternativă a celor rusești, sunt lichifiate la temperaturi joase, transportate pe mare și apoi regazificate.