Baroul București reacționează în cazul scandalului mediatic declanșat împotriva deputatei PSD Laura Vicol, care până nu cu mult timp în urmă era apreciată pentru profesionalismul de care a dat dovadă în meseria de avocat. După numirea sa la șefia Comisiei Juridice din Camera Deputaților, Laura Vicol a fost catalogată, printre altele, drept „avocata mai multor interlopi” şi a fostei şefe DIICOT, Alina Bica.
Baroul București solicită tuturor persoanelor care atacă statutul profesional al Laurei Vicol să stopeze avalanșa de „principii și noțiuni” utilizate în scopuri ce nu au legătură cu profesia de avocat. Corpul reprezentând nucleul avocaților a atras din nou atenția cu privire la greșeala de identificare a avocatului cu clientul său, care conduce, printre altele, la „negarea dreptului de a-și exercita profesia în mod liber”.
Același lucru s-a întâmplat și în cazul celebrului avocat Robert Roșu, care a fost condamnat inițial la cinci ani de închisoare pentru singura vinovăție că și-a reprezentat clientul, pe prințul Paul de România, în dosarul Ferma Băneasa. UNBR a semnalat, în urma unei ședințe extraordinare de pe data de 9 aprilie 2021, printre altele, comiterea aceleiași erori - identificarea avocatului cu clientul său. În cele din urmă, Robert Roșu a fost eliberat din închisoare pe data de 23 noiembrie.
Baroul București reacționează în cazul avocatei Laura Vicol
Prin intermediul unei scrisori semnate de șeful Baroului București, avocatul Ion Dragne, organul a precizat că „analizând pozițiile publice ale unor oameni politici, precum și articole în legătură cu alegerea unui avocat în funcția de conducere a unei comisii din cadrul Parlamentului României, Consiliul Baroului București atrage atenția cu privire la persistența greșelii de a fi identificat avocatul cu clientul său și de a se nega, pe această cale, avocatului dreptul de a-și exercita profesia în mod liber, precum și dreptul de a fi ales, garantat de Constituția României”.
„Recunoscând și promovând libertatea de opinie, Baroul București solicită tuturor persoanelor care induc în dezbaterea politică sau publică idei contrare ordinii de drept și statutului profesional al avocatului într-o societate democratică, să înceteze utilizarea principiilor și noțiunilor care țin de exercițiul profesiei de avocat – relația acestuia cu clientul, independența profesiei, dreptul oricărei persoane la apărare etc.- în scopuri contrare profesiei de avocat.
Un avocat a semnalat campania îndreptată împotriva deputatei PSD
Baroul București susține implicarea avocaților în viața socială și în activitatea politică, cu convingerea că, prin formarea lor, precum și în raport de principiile care guvernează exercitarea profesiei, avocații pot aduce o contribuție importantă la buna funcționare a statului de drept și la respectarea libertăților fundamentale ale cetățenilor”, se arată în poziția Baroului București, citată de flux24.
Poziția organului vine după ce consiliul acestuia a fost sesizat de către un avocat în legătură cu campania politică și mass-media îndreptată împotriva deputatei PSD Laura Vicol, ce ar putea fi de natură să îi afecteze reputația profesională. Baroul București a anunțat că urmează să semnaleze problema mai departe către Uniunea Națională a Barourilor din România, care poate soluționa cererea de apărare a reputației profesionale a avocatei, după demararea mai multor verificări și proceduri legale necesare în acest caz.