Barna, despre programul de relansare economică : Idei vechi şi un pic de populism

Dan Barna, USR

Planul de relansare economică al Guvernului include subvenţii, "idei vechi şi un pic de populism", scrie, pe Facebook, liderul USR, Dan Barna.

"Planul de relansare economică al Guvernului. Subvenţii + idei vechi şi un pic de populism. Pe banii cui? Partea bună - e bine că există totuşi un plan pe care se poate lucra. România are nevoie de o viziune care să limiteze criza sau măcar să asigure condiţiile pentru o recuperare rapidă. Partea mai puţin bună: foarte multe subvenţii. Aproape niciun criteriu. Aşa cum arată acum, planul acesta e un veritabil PNDL pe steroizi. De unde vin toţi banii ăştia? Metafora cu bani din elicopter e adecvată, problema e că nu vedem elicoptere pline de bani pe nicăieri pe deasupra României", a scris Barna pe Facebook.

El susţine că "o parte din propuneri sunt de fapt o ciorbă reîncălzită, dintre care unele sunt de-a dreptul toxice".

"A calculat Guvernul efectul asupra deficitelor? Deficit înseamnă că noi şi generaţiile viitoare vom plăti foarte scump generozitatea pre-electorală a Guvernului. Asta în eventualitatea în care se vor găsi totuşi bani. O parte din propuneri sunt de fapt o ciorbă reîncălzită. Le regăsim în programe ale guvernelor precedente şi în tot felul de strategii uitate prin sertare. Unele dintre ele sunt de-a dreptul toxice - inventarea unui fond de investiţii de stat, aşa cum propuneau PSD şi PNL în 2016, nu face decât să creeze încă o sinecură pentru apropiaţii guvernului (indiferent de culoare). Apare şi încă o bancă de stat. De ce?", a mai sublinat Barna.

Liderul USR mai spune că unele investiții sunt de domeniul "S.F.".

"În zona de infrastructură, de exemplu, planul este aproape SF. Toate, absolut toate guvernele au propus aşa ceva şi efectele sunt cele pe care le ştiţi. De ce ar fi acum diferit? Ioc liberalism. Planul acesta nu poate fi decât o bază de discuţie. Şi poate deveni un proiect fezabil doar în momentul în care vom avea sursele exacte de finanţare şi criterii clare de distribuţie a banilor. Banii din elicopter sfârşesc în praf, iar în loc de dezvoltare economică o să rămânem cu datorii. Sunt sigur că niciunul dintre noi nu vrea aşa ceva", a mai concluzionat Dan Barna.