Barilul de petrol, din nou la 100 de dolari

Preţul a atins un nou maxim marţi, pe Bursa din New York.

Barilul de petrol a atins marţi din nou nivelul de 100 de dolari la Bursa de la New York, pentru a doua oară în acest an, potrivit BBC News. Pragul psihologic a fost depăşit pentru prima dată în acest an chiar în prima zi de tranzacţionare (3 ianuarie), însă a revenit, în câteva ore, la nivelul de 98-99 de dolari pentru un baril de petrol. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi de această dată, numai că scăderea a fost de la 100,10 dolari pe baril la 100,01 dolari pe baril.

Acest record a fost depăşit însă miercuri: în jurul orei 14.00 (ora locală, 19.00 GMT), la Bursa din New York, s-a atins un nou maxim - 101,27 dolari/baril. În 2008, barilul de petrol cu livrare în februarie a atins pentru prima oară de la crearea New York Mercantile Exchange (NYMEX, bursă de mărfuri înfiinţată în 1983) pragul de 100 de dolari, rezultă dintr-o analiză a cotidianului francez „Le Figaro“. Într-un an, „aurul negru“ s-a scumpit cu 58%. Nu doar petrolul tranzacţionat la Bursa din New York a atins în acest an niveluri-record de preţ, ci şi cel de referinţă pentru Europa, tranzacţionat la Londra. Barilul de ţiţei brent a atins, pentru prima oară de la lansarea London ICE Future Exchange (n.r. - în 1988), nivelul de 97,73 de dolari pe baril. Instabilitatea politică e de vină Preţul ţiţeiului a fost „dinamitat“ de relaţia tensionată dintre Venezuela şi Exxon Mobil, cea mai mare companie petrolieră din lume. Tensiunile în relaţia cu Iranul, care se vrea o forţă nucleară, violenţele din Nigeria, instabilitatea politică din Pakistan, după asasinarea fostului prim-ministru Benazir Bhutto, au contribuit în egală măsură la explozia preţului petrolului. Instabilitatea politică crescândă s-a suprapus pe un anunţ al Organizaţiei Producătorilor şi Exportatorilor de Ţiţei (OPEC), în care se sublinia că nu va mai putea răspunde cererii mondiale, din 2024. La toate acestea se adaugă scăderea constantă a dolarului în raport cu euro şi temerea privind un nivel redus al rezervelor de petrol ale Statelor Unite. Cele mai recente date furnizate de departamentul de Energie american indică o scădere a stocurilor într-o săptămână de 3,3 milioane de barili, faţă de doar 1 milion de barili, la cât se aşteptau analiştii. Cele mai optimiste voci indică atingerea unui nivel de 200 de dolari pe barilul de petrol în cel mult zece ani. ISTORIC Barilul, la 150 de dolari? Barilul de ţiţei nu a mai atins un preţ atât de ridicat de la Războiul de Secesiune, când a fost cotat la 104,35 de dolari, potrivit unei analize a companiei petroliere British Petroleum. Pe de altă parte, o creştere atât de puternică nu a mai fost întâlnită de la şocurile petroliere din 1973 şi 1979. La acea dată, producţia de ţiţei a fost perturbată de războiul de Iom Kippur şi de Revoluţia iraniană. De atunci însă rezervele de petrol sunt în scădere drastică. Estimările analiştilor pentru acest an sunt dintre cele mai pesimiste: barilul de petrol ar putea atinge 130 de dolari, iar în unele cercuri se vorbeşte despre o creştere până la 150 de dolari!

PLANURI Brazilia se visează o putere După descoperirea recentă a unui câmp petrolier, cel mai mare stat din America Latină ar putea intra între primele zece rezerve de petrol din lume. Câmpul petrolier, care se estimează că va creşte capacitatea de producţie a ţării cu 40%, l-a transformat pe preşedintele Luiz Inacio Lula da Silva în „şeicul Silva“, aşa cum l-au botezat şefii celorlalte state sudamericane. Compania petrolieră de stat Petrobras estimează că ar putea extrage din acest zăcământ între 5 şi 8 miliarde de barili de ţiţei pe zi. Potrivit şefului Petrobras, aceste cifre ar plasa Brazilia între Nigeria şi Venezuela, după capacitatea de producţie. Până în 2006, Brazilia a produs ţiţei atât cât să acopere cererea proprie, dar va deveni şi exportator. Potrivit specialiştilor, ţiţeiul explorat aici va fi de cea mai bună calitate, dar exploatarea zăcământului nu ar putea începe însă decât din 2015. CERERE

„Sete“ de petrol Cererea de petrol a Chinei va creşte exponenţial până în 2030, când va atinge o treime din producţia globală, potrivit datelor Agenţiei Internaţionale de Energie, citate de cotidianul francez „Le Figaro“. „Deşi se arată în mod constant cu degetul către piaţa chineză, Statele Unite continuă să fie cel mai mare consumator de petrol. China consumă zilnic 3,5 milioane de barili, în timp ce Statele Unite au ajuns la 13 milioane“, explică Jean-Marie Chevalier, director al Centrului francez de Geopolitică a Energiei şi a Materiilor Prime. Acest ecart se va echilibra în următorii douăzeci de ani, potrivit agenţiei. În primele nouă luni ale lui 2007, importurile de ţiţei ale Chinei au crescut cu 13,6% faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent. Alţi analişti consideră că explozia preţului petrolului nu este cauzată decât în parte de cererea puternică a pieţei chineze. Inflaţia, care a ridicat preţurile tuturor resurselor naturale, instabilitatea politică, dar şi cererea în creştere pentru petrol a statelor europene şi a celor americane ar fi determinat ajungerea barilului de ţiţei la 100 de dolari. EFECTE Barbie şi Lego, afectate de scumpire Încă o veste proastă pentru buzunarele românilor. Un baril de petrol de peste 100 de dolari nu ne scumpeşte doar carburanţii, transportul sau mâncarea. Păpuşa Barbie, cărămizile Lego şi animalele în miniatură, pentru a nu menţiona decât cele mai cunoscute jucării, sunt produse în proporţie de 90% din materii plastice care au la bază petrol. Efectele unui baril de ţiţei mai scump se fac deja simţite: preţurile materiilor prime din care sunt produse jucăriile sunt cu 70% mai mari decât în urmă cu câteva luni! Impactul este cu atât mai puternic cu cât şi ambalajele sunt mai scumpe, precum şi transportul din China, care produce circa 94% din jucăriile vândute în lume, scrie „Le Figaro“. Muncitorii asiatici reclamă beneficii de pe urma acestei industrii prospere, care valorează circa 50 de miliarde de dolari. Costurile cu forţa de muncă au crescut cu 20%, anul trecut, în provincia chineză Gangdong, considerată a fi „atelierul lui Moş Crăciun“. Producătorii de jucării vor umbla la preţuri din primăvară.