FC Barcelona a pierdut, aseară, în prima manșă din „optimile” Cupei Regelui, scor 1-2, cu Athletic Bilbao, în deplasare. Înfrângerea suferită pe „San Mames” i-a scos din minți pe catalani, din cauza arbitrajului.
Gruparea „blaugrana” a fost învins la Bilbao cu scorul de 1-2, în prima manșă din „optimile” Cupei Regelui. Înfrângerea suferită de trupa lui Luis Enrique i-a determinat pe jucătorii Barcelonei să sară la gâtul arbitrajului. Barcelona a terminat partida cu două penalty-uri evidente neacordate: la duelul dintre portarul Gorka Iraizoz și Pique și la faultul lui Etxeita la Neymar. Însă, cei din Bilbao au avut doi jucători eliminați.
„Vrem să jucăm fotbal, nu suntem la ruletă. Asta provoacă arbitrajul. Văzusem deja Real Madrid - Sevilla şi speram să îşi ridice nivelul. Am avut penalty la Neymar şi încă unul la mine, dar cu toţii ştim cum funcţionează asta”, a tunat la finalul partidei Gerard Pique, fundașul catalanilor.
Presa catalană a titrat după meciul de la Bilbao: „Jaf pe San Mames”. Mai mult, acesta nu este singurul meci din „optimile” Cupei Regelui în urma căruia maniera de arbitraj a fost pusă la zid. Partida Real Madrid - FC Sevilla (scor 3-0) a iscat un război de amploare, iar, în final, oficialii formației andaluze au catalogat meciul drept cel mai mare scandal din istoria fotbalului.