Un tânăr de 21 de ani din oraşul Mioveni, care a provocat un accident rutier soldat cu doi morţi şi doi răniţi, a fost arestat pentru 30 de zile, fiind acuzat de ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.
Marți, pe numele bărbatului s-a emis ordonanţă de reţinere, suspectul a fost pus sub pază la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Piteşti, unde se află internat în urma accidentului produs în data de 6 decembrie, au anunţat reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Argeş.
Potrivit primelor concluzii ale anchetei, accidentul s-a produs din vina exclusivă a şoferului de 21 de ani.
"În timp ce conducea un autoturism din direcţia cartier Racoviţa către cartier Colibaşi, pe fondul vitezei excesive, într-o curbă uşoară la dreapta a pierdut controlul volanului şi a pătruns pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune frontală cu un autoturism condus regulamentar de un bărbat de 40 de ani, din comuna Oarja", se arată într-un comunicat al IPJ Argeş.
În urma impactului a rezultat decesul şoferului celui de-al doilea autoturism şi al soţiei acestuia, în vârstă de 37 de ani, pasageră pe locul din dreapta faţă. În accident a fost rănită grav şi fiica celor doi, în vârstă de 13 ani, dar şi un tânăr de 19 ani din Mioveni, pasager pe locul din dreapta faţă în primul autoturism.
Şoferul vinovat de producerea accidentului, care a suferit şi el unele leziuni, s-a prezentat ulterior la spital şi a fost internat, notează Agerpres.