Bărbaţii apelează tot mai des la chirurgia estetică

Sub efectul "sindromului Sarkozy", preşedintele francez care s-a căsătorit cu Carla Bruni, o femeie cu 13 ani mai tânără, din ce în ce mai mulţi bărbaţi cu vârste între 40 şi 50 de ani recurg la operaţii estetice de întinerire, a indicat un grup de cercetători din domeniul medical, citat de AFP.

În perioada ianuarie - martie, în Marea Britanie, numărul bărbaţilor care au apelat la tratamentele cu botox a crescut cu 57%, în raport cu aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit grupului de cercetări medicale Haley.

Operaţiile chirurgicale de reducere a bustului au crescut cu 42%, cele de microdermabraziune (procedură de reînnoire a straturilor superioare ale epidermei) - cu 43%, potrivit studiului.

Pasiunea pentru chirurgia estetică a fost stârnită de "sindromul Sarkozy", sunt de părere autorii studiului. "Medicii chirurgi constată că pentru majoritatea (bărbaţilor - n.r.) operaţiile chirurgicale sunt motivate de tinereţea noilor lor partenere feminine (...) la care se adaugă sindromul Sarkozy ... legat de un al doilea mariaj, cu o soţie mult mai tânără, de care îi desparte o diferenţă de vârstă de 10 - 20 de ani", a declarat Liz Dale, directoarea grupului.

"Un al doilea mariaj şi oportunităţile profesionale sunt motivele cele mai citate de bărbaţii cu vârsta cuprinsă între 40 şi 50 de ani pentru a justifica recurgerea la o intervenţie chirurgicală", a adăugat aceasta.

"Rezultatele obţinute datorită unor tratamente uşoare, precum botoxul (...) pot fi spectaculoase şi pot să le dea acestor bărbaţi un plus de siguranţă de sine în relaţie", a explicat doctorul Julian Northover, subliniind că principalele zone pentru care se îngrijorează bărbaţii sunt ridurile din zona gurii şi frunţii.

(13:03)