Un bărbat în vârstă de 52 de ani a murit, noaptea trecută, în Gara de Nord din Timişoara. Acesta a fost descoperit chircit între două chioşcuri de ziare, de către un boschetar, care a şi anunţat poliţia.
Curios lucru, cu câteva ore înainte, pentru el venise o ambulanţă, ca să îi acorde îngrijiri medicale. Maşina Salvării, l-a luat pe bărbat, însă nu a fost ţinut la spital, ci i s-a dat drumul, povestec boschetarii. Acesta s-a întors la gară şi a murit în scurt timp. Surse din rândul poliţiştilor au confirmat faptul că marţi dimineaţă bărbatul a fost luat de salvare, dar nu ştiu încă în ce împrejurări acesta a plecat de la spital înapoi la Gara de Nord din Timişoara.
Potrivit poliţiştilor bărbatul făcea parte dintre oamenii fără acoperiş care satelizează Gara de Nord din Timişoara, căutând resturi de mâncare, munci ocazionale şi puţină căldură. Prietenii de pahar ai decedatului au declarat poliţilştilor că acesta ar fi din Turda.
Acum autorităţile au deschis o anchetă, pentru a stabili împrejurările în care a murit bărbatul. Din primele cercetări,. Poliţiştii spun că trupul neînfleţit nu prezenta urme de violenţă.