Bărbat ÎNJUNGHIAT MORTAL în PROPRIA LOCUINȚĂ de către chiriaș

Un bărbat dintr-o localitate prahoveană a fost înjunghiat mortal de chiriașul său, pe care l-a dat afară din locuință, informează România TV.

Ucigașul a fost prins de polițiști, însă nu a putut fi audiat, deoarece se afla sub influența băuturilor alcoolice. 

Întreg scandalul ar fi pornit după ce victima i-ar fi cerut agresorului să părăsească locuința, în care acesta locuia cu chirie. Aflați amândoi sub influența alcoolului, discuția a deviat de la subiect, iar atacatorul a pus mâna pe un cuțit și a înjunghiat proprietarul. 

Acesta a lăsat trupul neînsuflețit pe scările casei și a fugit de la fața locului. Vecinii, care au auzit întreg scandalul, au sunat autoritățile, agresorul fiind prins în cele din urmă.

Polițiștii au deschis o anchetă cu privire la acest caz.