Un bărbat în vârstă de 51 de ani a murit, luni dimineaţă, după ce a căzut într-o râpă din satul Nechit, comuna Borleşti, a anunţat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, Andrei Grancea.
Potrivit acestuia, bărbatul a fost găsit în stop cardio-respirator. Cel care a sunat la 112 a fost fiul acestuia, care se afla alături de tatăl său.
„Echipajele sosite la faţa locului au găsit victima în stop cardio-respirator. S-au efectuat manevre de resuscitare, dar fără rezultat, fiind declarat decesul victimei”, a afirmat Grancea.
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă a intervenit cu o autospecială de primă intervenţie la incendii, salvare şi prim-ajutor, o autospecială de primă-intervenţie şi comandă, dar şi o ambulanţă SMURD de terapie intensivă mobilă.
Fiul bărbatului decedat a fost şi el transportat la spital, cu policontuzii. Tânărul a încercat să sară în ajutorul tatălui, însă a căzut, accidentându-se.