Un agent de pază a fost acuzat de infracţiunii de ultraj contra bunelor moravuri, după ce și-ar fi expus zona intimă în faţa mai multor minore.
Un bărbat de 37 de ani din Capitală a fost reținut de poliţie, iar cercetările au fost preluate de Biroul Agresiuni Sexuale din cadrul Serviciului Omoruri după ce și-ar fi expus zona intimă în față unor fete.
Potrivit ştirileprotv, bărbatul ar lucra ca agent de pază într-un mall din sectorul 6 al Capitalei. Foarte aproape de zona în care s-au petrecut cele două agresiuni.
Prima dată când bărbatul şi-a expurs părţile intimi a fost pe data de 24 ianuarie. Aflat pe o trotinetă, a abordat o minoră de 17 ani în cartierul Drumul Taberei arătându-i acesteia zona intimă apoi a plecat liniştit mai departe.
A doua zi, individul s-a oprit în fața altor trei fete de 15 ani. Totul s-a întâmplat în sectorul 5 din Bucureşti. Speriate, fetele au sunat la 112 și au alertat polițiștii, care au strâns imagini de pe camerele de supraveghere din zonele unde au avut loc agresiunile.
Oamenii legii i-au percheziționat și locuința, de unde au ridicat mai multe probe. Miercuri l-au reținut pentru ultraj contra bunelor moravuri, fapta pentru care riscă acum între 6 luni și doi ani de închisoare sau amendă, asta dacă va fi condamnat.