Un bărbat care a abuzat în mod constant de fiica iubitei sale va fi trimis în judecată, la aproape un an de la comiterea faptei. Mihai Macarenco, din Timișoara, și-a transformat fiica vitregă în jucărie sexuală.
Procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Timişoara au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatul Mihai Macarenco, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de agresiune sexuală.
Miercuri, inculpatul a fost prezentat cu propunere de arestare preventivă judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Timişoara, care a admis cererea şi a dispus emiterea unui mandat de arestare preventivă pe numele acestuia, pentru o perioadă de 30 de zile.
”Din probatoriul administrat în cauză până la acest moment al urmăririi penale, a rezultat că în cursul anului 2016, inculpatul Macarenco Mihai, ar fi săvârșit, în mod repetat, acte de natură sexuală față de minora M.N.E., fiica fostei sale concubine, în prezent în vârstă de 15 ani, profitând de faptul că în perioada menționată aceasta obişnuia să doarmă la domiciliul său și nu putea exprima un consimțământ valabil. Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor cauzei şi stabilirii răspunderii penale”, transmit reprezentanții Parchetului.