Barbara Streisand le prezintă fanilor câinii ei clonați în laborator

Actrița și cântăreața de origine americană, Barbara Streisand, în vârstă de 77 de ani, a șocat o lume întreagă. Ea a recurs la un gest uluitor după moartea cățelușei sale, Samantha, în anul 2017.

Vedeta a iubit-o atât de mult, încât a hotărât încă dinainte ca decesul patrupedului să aibă loc, să o cloneze. Astfel, cei doi cățeluși pe care îi are acum, pe nume Miss Violet și Miss Scarlet, sunt niște veritabile clone, concepute în laboratorul medical.

Prin intermediul ultimei postări a Barbarei pe Instagram, aceasta a vrut să arate cât de vie este încă amintirea Samanthei în memoria ei. Fotografia îi înfățișează pe cei doi căței ai vedetei, lângă mormântul mamei lor, care se află chiar în grădina casei sale. Barbara mai are și un al treilea câine, Fanny, pe care îl numește „verișorul” îndepărtat al celorlalți doi. Mesajul care însoțește fotografia pe rețeaua de socializare este următorul: „Gemenele Scarlet și Violet, aducându-i un oma giu mamei lor, alături de verișorul lor, Fanny”.

În anul 2017, înainte ca „bichonul de bumbac” al Barbarei să moară, i-au fost prelevate celule din stomac și din gură, pentru a avea alți pui identici celui pe care l-a iubit enorm.