Bank of Cyprus execută bun-platnici

Clienţi cu ratele plătite „la zi” se trezesc, peste noapte, cu bunurile scoase la vânzare.

Criza economică a făcut ca până şi unele dintre cele mai serioase instituţii, şi anume băncile, să dea ţepe clienţilor. Este cazul filialei din România a Bank of Cyprus, care îşi execută silit chiar şi clienţii ce sunt la zi cu ratele.

Procedeul ascunde o inginerie financiară a celor de la Bank of Cyprus, care şi-au momit clienţii să semneze mai multe anexe la contractele de împrumut, pe care ulterior nu le mai recunoaşte.

Deşi executaţii au dreptatea de partea lor, singura cale de luptă cu banca este cea a instanţei. Adică o cale de durată, costisitoare şi care dă rezultate mult după ce banca ţi-a executat deja apartamentul, terenul sau obiectele cu care ai gajat împrumutul.

Disperaţi că mor cu dreptatea în mână, o parte dintre clienţii bănci au format Asociaţia împotriva Abuzurilor Bancare (AAB).

Un cadou otrăvit

Cazul preşedintelui AAB este edificator pentru modul premeditat în care a pus la cale banca această manevră. În 2008, firma acestuia a încheiat un contract de împrumut cu Bank of Cyprus, în valoare de 800.000 de euro, dobânda urmând a fi calculată la 3,1% + 3M Euribor.

Valoarea variabilei 3M era atunci de 4,8%, rezultând o dobândă totală de 7,9%. În 2009, criza financiară a influenţat indicele 3M Euribor, care a scăzut la 0,8%. Disperaţi că pierd bani, cei de la bancă au făcut o propunere tentantă clienţilor ce aveau credite mari.

Dacă acceptau majorarea dobânzii la 9%, urmau să primească un an de graţie, pe parcursul căruia aveau de achitat doar dobânda. În cazul de faţă, anul de graţie a fost o nadă perfectă. Oamenii au semnat prelungirea, deşi nu ei o ceruseră, aceasta devenind practic o anexă la contractul iniţial. După ce au plătit încă 9 luni dobânda, conform graficului, au primit o notificare de la Bank of Cyprus. Li s-a spus că banca reziliază unilateral contractul şi că bunurile gajate vor fi executate. Era vorba de un teren în centrul Bucureştiului şi câteva apartamente. Adică o valoare mult peste ce mai rămăsese de plată. Încercând să dialogheze cu banca, oamenilor li s-a spus că aceasta nu recunoaşte actul adiţional, dar se pot adresa instanţei.

Contactaţi de EVZ, Bank of Cyprus ne-a spus: „Regretăm, dar nu vă putem oferi nicio informaţie. Banca nu discută public relaţiile cu clienţii, dar tratăm toţi clienţii cu acelaşi respect chiar dacă pot avea opinii divergente”, prin Liana Voinescu, coordonator de marketing.