Bani pentru panouri solare la şcoli

CERERI. Instituţiile administrative şi cele de învăţământ pot începe să depună cereri de finanţare prin programul Ministerului Mediului, de înlocuire a sistemelor de încălzire clasice cu sisteme pe bază de energie solară, eoliană sau geotermală.

Pentru acestea, programul acordă finanţare de maximum 60%, până la 300.000 de lei, din lucrare. Cererile pot fi depuse până pe 28 noiembrie, la Administraţia Fondului Pentru Mediu. La program se pot înscrie şi persoane fizice sau asociaţii de locatari, însă numai după 20 decembrie, când va fi făcută publică lista instalatorilor autorizaţi de Ministerul Mediului. Aceştia pot primi până la 90% din costul lucrării, dar nu mai mult de 25.000 de lei.