Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane din Deva face parte dintr-un proiect internaţional privind promovarea moştenirii romane, finanţat de UE.
Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva şi Institutul Multimedia Româno-Elveţian sunt parteneri în cadrul proiectului South-East Archeritage privind promovarea vestigiilor istorice din timpul Imperiului Roman, aflate în prezent pe teritoriul Italiei, României, Federaţiei Ruse şi Tunisiei.
Astfel, muzeul a primit de la Comisia Europeană 20.000 de euro pentru a le arăta autorităţilor locale, ONG-urilor şi operatorilor de turism cum pot profita mai bine de monumentele din zonă şi cum pot promova atât obiectivele turistice, cât şi facilităţile de cazare din zonă.
Elementul-cheie, apa termală
Direcţia de promovare aleasă de muzeu este apa, în general, şi apa termală, în special. Aşa se face că, în cadrul proiectului, atunci când se va vorbi despre Hunedoara, se va aduce vorba, foarte des, de băile romane de la Geoagiu şi Călan, dar şi de capitala provinciei romane Dacia, Ulpia Traiana Sarmizegetusa.
La Hunedoara, proiectul va debuta în perioada 14-15 decembrie, cu un Atelier Naţional organizat de muzeu despre turismul cultural şi posibilităţile de punere în valoare a patrimoniului arheologic al judeţului.
Reprezentanţii primăriilor, proprietarii de hoteluri şi pensiuni, reprezentanţii ONG-urilor şi cei ai agenţiilor de turism vor putea vedea cum această iniţiativă a avut deja rezultate în provincia italiană Cagliari, coordonatorul proiectului.
Pagină web specializată
Proiectul presupune şi tipărirea unei broşuri, în limbile ţărilor participante şi în limba engleză, referitoare la moştenirea culturală comună.
"Vrem să încurajăm autorităţile locale, agenţiile de turism, ONG-urile, proprietarii de hoteluri şi pensiuni să coopereze mai ales în realizarea de trasee turistice tematice, astfel ca patrimoniul is toric şi cultural să fie mai bine valorificat din punct de vedere turistic", spune dr. Cristina Bodó, cercetător ştiinţific al muzeului.
Bodó mai arată că Hunedoara e unul dintre judeţele cele mai bogate în monumente istorice din diferite epoci. "Auzim această afirmaţie în diferite momente, a devenit parcă un lait-motiv. Tot un lait-motiv este şi faptul că nu ştim să profităm de ceea ce avem, să punem în valoare moştenirea culturală care ne înconjoară. Acum încercăm să schimbăm cu adevărat ceva", adaugă cercetătorul.
O altă etapă a proiectului, ce presupune realizarea unei pagini web de profil, se va încheia anul viitor, când echipa de la Hunedoara va participa la un târg internaţional de turism lângă Napoli, în Italia.
"Ideea e de a recupera procesele de «producţie», metodele şi materialele folosite de către romani şi de a le transforma în produse care vor fi integrate în oferta de turism local. Pentru fiecare teritoriu s-au identificat producţii specifice şi va fi construit un fel de «itinerar» internaţional de producţii romane. În detaliu, proiectul include analiza sectorului turismului arheologic şi definirea unei strategii comune, transferul de competenţe şi schim bul de experienţă, designul site-ului şi promovarea ofertei turistice la nivel internaţional, difuzarea rezultatelor şi ma nagement de proiect", spune Oana Tutilă, arheolog la Muzeul Civilizaţiei.