Bănel Nicoliță a semnat un contract cu ASA Târgu Mureș, vicecampioana din Liga I, și a afirmat că interesul Stelei a fost doar un zvon, pentru că nu l-a căutat niciun oficial al „roș-albaștrilor”.
Bănel Nicoliță va evolua în ediția viitoare pentru formația ASA Târgu Mureș, vicecampioana României. Mijlocașul s-a înțeles cu ardelenii, deși s-a vorbit în ultimele săptămâni despre un interes al Stelei. Nicoliță a dezvăluit că nu a fost sunat de niciun oficial al campioanei și a ales să meargă la Târgu Mureș.
„Acum două zile am fost sunat de cei de la Tg. Mureș și am decis să merg acolo. Venirea lui Dan Petrescu a contat cel mai mult. El m-a asigurat că nu vor fi probleme financiare. În sezonul viitor ne vom bate la titlu. Perioada de la Viitorul m-a ajutat foarte mult. Îi mulțumesc lui Hagi pentru ajutor. Eu nu am fost sunat de nimeni de la Steaua. Nu am avut nici o ofertă. Din Liga 1 am mai primit oferte de la Chiajna, Viitorul și Voluntari", a spus Bănel, la sport.ro.