Un bancomat al Băncii Comerciale Române a fost jefuit noaptea trecută în apropierea Gării de Nord din Timişoara.
S-a întâmplat în jurul orei 3,00. Trei indivizi mascaţi l-au atacat, azi noapte, pe paznicul clădirii Electromotor de pe Bulevardul Republicii, potrivit declaraţiilor acestuia. Bărbatul povesteşte că atacatorii l-au lovit peste mână cu răngi metalice apoi i-au acoperit faţa. După ce nu au mai întâmpinat nicio rezistenţă, hoţii au tăiat bancomatul cu un flex, au sustras două din cele patru cutii metalice cu bani ale ATM-ului (n.r. există câte una pentru bancnotele de 100, 50, 10, respectiv 5 lei) şi în câteva minute au dispărut. Paznicul de la Electromotor le-a mai spus poliţiştilor care au demarat în această dimineaţaă o anchetă la faţa locului, că ar fi fost legat de cei trei bărbaşţ-I mascaţi. “Conform declaraţiei paznicului au acţionat trei persoane însă bancomatul era surpravegheat video, iar în imagini apar doar două persoane”, a declarat Emil Andrei, ofiţerul de relaţii cu presa al IPJ Timiş. Jafuri în lanţ La sfârşitul anului 2009, jaful de la o agenţie BRD a deschis seria infracţiunilor de acest fel, la Timişoara. Oficiul Băncii Transilvania, jefuit în octombrie 2010, a fost a treia bancă jefuită în Timişoara în ultima perioadă, după sediul unei filiale BRD de pe Calea Aradului, pe 30 decembrie, anul trecut, şi sediul unei agenţii BCR, în luna iunie a acestui an. Jafurile seamănă între ele ca mod de operare. Până acum poliţia nu a dat de urma suspecţilor.