Băncile pun taxe pe hârtii

Doar scrisoarea de refinanţare, adică un răspuns în plic al băncii, îl poate costa pe client până la 150 de euro.

Dacă vreţi să vă refinanţaţi creditul va trebui să obţineţi de la banca la care aţi făcut împrumutul iniţial o scrisoare de refinanţare - o hârtie care conţine informaţii referitoare la sold - câţi bani mai aveţi de plătit.

Ultima modă practicată de bănci este să perceapă comisioane pe această scrisoare. Potrivit conso.ro, preţul unei astfel de scrisori ajunge şi la 150 de euro, sumă pe care o percepe Volksbank.

Şi alte bănci percep taxe pe scrisoarea pentru refinanţare: Piraeus Bank, UniCredit Ţiriac Bank sau BRD.

Valabilitatea scrisorii poate fi de numai o lună, astfel încât cei care nu se mişcă repede se pot găsi în situaţia de a plăti de două ori. Atenţie la costurile totale!

Scrisoarea de refinanţare este numai o mică parte din costul pe care îl suportă cei care se decid să se refinanţeze. Comisionul de rambursare anticipată reprezintă un cost mult mai semnificativ. La unele bănci, acesta ajunge şi la 5% din suma care mai trebuie rambursată.

Şi împrumutul contractat pentru refinanţare are costurile lui: în primul rând, comisionul de administrare sau de management, denumiri care pot diferi de la o bancă la alta. Există şi bănci care taxează rambursarea cu numai 1% din suma plătită anticipat sau nu au un astfel de comision.

Toate comisioanele umflă costul total pe care urmează să-l suporte clientul. Pentru ca refinanţarea să fie profitabilă, trebuie ca diferenţa dintre costul efectiv al creditului vechi şi al celui nou să fie semnificativă pentru a acoperi şi costul refinanţării şi pentru a aduce economii celui care apelează la ea.

Pe de altă parte, unii dintre clienţii băncilor au început să se refinanţeze pentru a beneficia de dobânzile promoţionale percepute de bănci timp de câteva luni. Calculele arată însă că, în cazul refinanţării unui împrumut de două ori într-un an, suma datorată poate ajunge foarte aproape de cea împrumutată iniţial.

Din acest motiv, înainte de a vă refinanţa un împrumut trebuie să vă uitaţi cu mare atenţie la costurile pe care urmează să le suportaţi.