Bănci suspectate că au manipulat dobânda la lei! Concurenţa pregăteşte amenzi imense

Unele bănci sunt suspectate că au manipulat indicele pieţei monetare, respectiv dobânzile interbancare, în acest sens fiind declanşate investigaţii atât la nivel european, cât şi naţional, a spus astăzi Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.

Potrivit lui Chiriţoiu, experţi ai Comisiei Europene (CE) au discutat cu cei ai Consiliului Concurenţei, autoritatea naţională de concurenţă intenţionând să-şi coordoneze investigaţia proprie cu cea a CE, scrie Agerpres.

Poveste veche, din 2008

"Investigaţia noastră se referă la o suspiciune de înţelegere între băncile participante la sistemul ROBOR pentru manipularea indicelui, în perioada crizei Lehman Brothers", afirmat preşedintele Consiliului Concurenţei, precizând că nu există deocamdată o concluzie, totul aflându-se însă într-un "stadiu avansat".

În octombrie 2008, dobânzile interbancare la lei au crescut spectaculos, depăşind cotaţia de 100%, pe fondul reticenţei băncilor de a îşi furniza lichidităţi unele altora, dar şi a unor presupuse înţelegeri care au existat între actorii din piaţă.

Întrebat despre eventualele sancţiuni pe care le-ar putea primi băncile din România care se va descoperi că au fost implicate în manipularea pieţei, Bogdan Chiriţoiu a apreciat că, în cazul în care se va constata existenţa unui cartel, acestea ar putea fi "foarte mari", mergând până la 10% din cifra de afaceri a celor implicaţi în activităţi anticoncurenţiale, care ar putea deveni cele mai mari din istoria bankingului local.