Pensia e un venit mic, dar, în vremuri de criză, cel puţin este stabil. Bancherii nu mai strâmbă din nas la astfel de clienţi, aşa încât produsele şi facilităţile pentru pensionari se înmulţesc.
Mai multe bănci oferă posibilitatea încasării pensiei de stat prin intermediul conturilor bancare de către pensionari. Printre acestea se numără BCR, Raiffeisen, OTP, Volksbank şi CEC.
În ultima lună, încă două bănci au început să ofere această facilitate: Intesa SanPaolo şi Romanian International Bank (RIB), scrie revista „Capital”.
Ce au de făcut concret pensionarii pentru a putea încasa pensia prin această modalitate? În principiu, există două variante. În prima, se deplasează până la o sucursală a băncii, prezintă cuponul/talonul de pensie şi buletinul, completează o cerere de deschidere a unui cont curent (în cazul în care nu au deja un cont deschis la acea bancă) şi un formular de încasare a pensiei.
În acest caz, instituţia de finanţare se ocupă mai departe de tot fluxul, inclusiv de depunerea documentaţiei la Casa de Pensii de care aparţine clientul. Aceasta este procedura la BCR, Raiffeisen şi Intesa SanPaolo.
A doua variantă presupune, în plus faţă de cele descrise mai sus, deplasarea persoanei în cauză şi la Casa de Pensii pentru a depune o cerere cu datele beneficiarului şi ale contului în care urmează să fie virată pensia. Astfel se procedează la OTP şi Volksbank.
În cazul băncii RIB, cererea- tip se depune de bancă sau de client, în funcţie de opţiunea acestuia, la instituţia statului în evidenţa căreia se află clientul beneficiar. Raiffeisen oferă acest produs atât pentru pensionarii Casei Naţionale de Pensii şi Alte Drepturi de Asigurări Sociale, cât şi pentru cei ai MAI sau MApN.
Clienţii CEC Bank dispun şi de posibilitatea de a efectua plăţi periodice prin virament către furnizorii de servicii, utilizând Direct Debit/Standing Order.
Comisioane, deloc sau mici
Majoritatea băncilor consultate de „Capital” nu percep în astfel de cazuri comision pentru deschiderea contului sau comision de retragere cash de la ATM, ci doar un comision lunar de administrare cont curent.
La Intesa, de exemplu, comisionul pentru administrarea cardului este 0%. Clientul poate beneficia, în cazul plăţii unui comision de 4 lei lunar (sau 8 lei în cazul în care nu se îndeplineşte condiţia de a încasa minimum 400 de lei lunar pe cont şi de a menţine acest sold cel puţin 24 de ore), de comision 0% la retragere de numerar de la ghişee.
Anumite bănci oferă pensionarilor şi produse sau facilităţi precum dobânzi preferenţiale pentru depozite, promoţii valabile în perioada curentă sau alte pachete de servicii. Astfel, Raiffeisen oferă pentru pensionari atât bonus de 0,25% adăugat dobânzii depozitelor standard în lei, pe trei şi şase luni, cât şi facilitatea de descoperit de cont (Overdraft).
Limita de credit este stabilită la valoarea a maximum trei pensii şi se acordă în baza analizei de credit.
Dobânzi preferenţiale
OTP Bank oferă pensionarilor depozite cu dobânzi pre ferenţiale şi anume: 0,30% peste dobânda standard a băncii, pentru depozitele la termen în lei, şi un plus de 0,20% pentru economiile la termen în valută.
„Strict destinat pensionarilor am lansat contul curent Bunici, cu menţiunea că pensia se poate însă încasa în orice cont curent, nu exclusiv în acesta”, declară reprezentanţii băncii Volksbank. Nu se percepe comision de administrare sau de deschidere cont. Mai multe detalii puteţi citi în revista „Capital”.