Bancherii caută soluţii pentru criză

Şefii băncilor centrale se gândesc chiar să investească banii publici în riscantele instrumente financiare ipotecare.

Băncile centrale de pe ambele coaste ale Atlanticului sunt angajate în discuţii aprinse pentru găsirea unei soluţii pentru ieşirea din criza financiară ce a cuprins lumea, scrie, fără a-şi dezvălui sursele, publicaţia „Financial Times“. Una dintre căile posibile vehiculate în dialog este chiar cumpărarea în masă de instrumente financiare, precum titluri garantate prin credite ipotecare, în vederea revigorării acestui domeniu, a cărui prăbuşire a declanşat criza financiară. Valoarea acestor plasamente a scăzut semnificativ în ultimele luni şi a provocat pierderi uriaşe băncilor.

Conform informaţiilor publicate de „Financial Times“, Banca Angliei (BoE) este un susţinător puternic al acestei idei, Rezerva Federală Americană (Fed) crede că ar trebui încercată numai ca ultimă soluţie, iar Banca Centrală Europeană (BCE) nu este deloc entuziasmată. Fed şi BoE au negat însă existenţa unor discuţii în acest sens, iar BCE a refuzat să comenteze, informează Agenţia Reuters.

O astfel de soluţie ar înlocui-o pe cea folosită fără succes până în prezent: injectarea de capital în pieţe, pentru a le asigura lichiditatea. Reprezentanţii Fed cred că nu au epuizat toate armele cu care pot lupa împotriva crizei. Este foarte probabil să se gândească la noi reduceri ale dobânzii de referinţă sau la noi relaxări fiscale. Pe de altă parte, Marea Britanie trece la măsuri preventive. Autoritatea pentru Servicii Financiare (FSA) va angaja încă 100 de persoane pentru a monitoriza marile bănci, în încercarea de a evita un alt faliment în sectorul bancar, după cel al băncii Northern Rock. Risc pe banii contribuabililor

Pariul pe titluri garantate prin credite ipotecare ar însemna că băncile centrale implicate vor risca banii publici, proveniţi din taxele plătite de cetăţeni, ceea ce înseamnă că şi guvernele din ţările respective vor avea un cuvânt greu de spus. „Banca Angliei nu se află printre acele instituţii care propun scheme prin care să ceară contribuabilului să-şi asume riscurile din sectorul creditelor“, a declarat pentru Reuters un oficial al BoE. Numai în zona euro o astfel de măsură din partea BCE ar avea nevoie de consimţământul a 15 guverne. Nici în SUA, autorităţile nu au dat vreun semn că ar agrea un astfel de demers.

De curând au fost făcute şi primele mutări ce ar putea însemna primul pas în drumul lung spre „însănătoşirea“ sectorului ipotecar. Unele fonduri de investiţii din SUA şi-au luat inima în dinţi şi au făcut plasamente moderate în domeniul de care investitorii se feresc ca de ciumă. „Unele instrumente bazate pe sectorul ipotecar au scăzut mult în valoare, deşi sunt foarte solide. Aşa că sunt sigur că pe viitor vor creşte“, a spus Robert Gentzel, un reprezentant al unui fond de pensii din Pennsylvania. MEMORIE SCURTĂ Mentalitatea de pe Wall Street, greu de schimbat Investitorii de pe Wall Strett nu vor trage învăţăminte prea mari din criza prin care pieţele financiare trec, se arată într-o analiză a revistei „Business Week“. Asta deoarece în trecut au dovedit că uită foarte repede momentele de criză trăite. Este clar că, pentru o vreme, se vor orienta spre plasamente mai puţin riscante, suflând şi în iaurt, însă pe termen lung, posibilitatea unor profituri mari îi va împinge din nou „în păcat“, adică spre instrumente riscante. Aşa s-a întâmplat şi după criza de la începutul anilor ’90, când producţia industrială şi comerţul au atins minime istorice, cât şi după cea din 2001, când s-a prăbuşit industria afacerilor pe internet.