Leul a pierdut aproape 10% în termeni de competitivitate conform evoluţiei cursului de schimb real, ajustat cu costul unitar al forţei de muncă din trimestrul I, este concluzia unei analize efectuate de UniCredit şi prezentată de Dan Bucşa, economist şef pentru CEE al UniCredit.
"Faţă de celelalte monede din regiune, leul este mult prea puternic", a precizat Dan Bucşa, pentru Mediafax. Ca argumente, el a comparat evoluţia zlotului (moneda naţională a Poloniei) şi a forintului (moneda naţională a Ungariei) cu cea a leului, concluzionând că leul este cu aproximativ 16-17% mai puternic decât cele două monede, comparativ cu nivelul din 2009.
"Cu toate acestea, credem că Banca Naţională va continua să ţină undeva sub 4,70 din cauza efectului pe care deprecierea l-ar putea avea asupra inflaţiei. Avem cea mai mare inflaţie din regiune. Nu ne prea permitem şi o contribuţie a leului la inflaţie", a completat Dan Bucşa.
Referitor la inflaţie, economistul a precizat că cea mai mare parte a acesteia, aproximativ trei puncte, sunt rezultatul măsurilor fiscale luate în 2017. "Impactul lor (al măsurilor fiscale -n.r.) va începe să iasă în septembrie, până în ianuarie anul viitor. Dar inflaţia nu va scădea cu trei puncte pentru că sunt alţi factori care o împing în sus. Unul dintre ele sunt salariile, celelalte sunt preţurile alimentelorși combustibililor."