Banca Transilvania SA, a treia bancă din România ca mărime, poartă discuţii pentru a prelua divizia din România a grupului bancar austriac Volksbanken, Volksbank Romania SA, au declarat pentru Bloomberg două surse din apropierea discuţiilor, scrie Agerpres.
Sursele precizează însă că discuţiile sunt într-un stadiu preliminar şi nu există o certitudine că se vor finaliza printr-o tranzacţie.
Comisia Europeană a fost de acord cu intervenţia Guvernului austriac în sprijinul OVAG, în 2012, dar a cerut în schimb un program de restructurare care interzice noi injecţii de capital din partea statului. Tot în conformitate cu planurile aprobate de Uniunea Europeană, până la finele lui 2015, Volksbanken trebuie să vândă şi pachetul de 51% pe care îl deţine la divizia bancară din România.
Reţeaua de sucursale Volksbank din România este alcătuită din 130 de unităţi, dintre care 23 sunt în Bucureşti.
OVAG deţine 51% din acţiunile Volksbank Romania SA, restul de 49% fiind controlat de DZ Bank AG şi WGZ Bank AG, ambele din Germania, alături de grupul francez Groupe BPCE.
În anul 2013, Volksbank România a înregistrat pierderi de 103,6 milioane de euro şi active totale de 3,1 miliarde de euro. Comparativ, în primele nouă luni ale acestui an, Banca Transilvania a realizat un profit net de 338 milioane de lei, în creştere cu 41%.
La finele lunii trecute, Banca Central Europeană a anunţat că grupul bancar austriac Oesterreichische Volksbanken AG (OVAG), la care statul austriac deţine 43% din acţiuni, nu a reuşit să treacă testele de stres în condiţiile în care BCE a identificat un deficit de capital de 865 milioane de euro.