Banca Națională a României (BNR) a anunțat marți că euro a crescut la 4,7800 lei, în creștere cu 0,11% față de valoarea atinsă luni.
Se pare că e din nou nebunie pe piața valutară. După ce luni se anunța că euro a crecut la 4,7748 lei, marți, BNR a anunțat că urcă din nou, iar de pe o zi pe alta, euro a ajuns la 4,7800, aproape la fel ca în ziua de 21 noiembrie a anului 2019, când euro a atins cel mai mare nivel anunțat vreodată de Banca Națională a României, respectiv 4,7808.
În același timp, dolarul american şi preţul aurului ating noi niveluri record, iar în ceea ce privește francul elveţian, acesta atinge cel mai mare nivel din ianuarie 2015 până astăzi.
Dolarul american a crescut de la 4.4026 lei la 4.4131 lei. Este pentru a cincea oară în două săptămâni când dolarul ajunge la un nou nivel record în raport cu leul.
Preţul gramului de aur a crescut de la 223.7158 lei la 225.2035 lei. Vorbim de a patra oară consecutiv când preţul aurului ajunge la un nou nivel record.
Francul elveţian a crescut la 4.4986 lei, de la 4.4844 lei, fiind cel mai mare nivel din 23 ianuarie 2015.
Lira sterlină a arătat o creștere de la 5.7369 lei, la 5.7511 lei, fiind cel mai mare nivel din 23 iunie 2016, când a fost 5.8884 lei.