România. Banca maghiară Granit Bank, la care este acționar Istvan Tiborcz, ginerele premierului Viktor Orban, intră în România. Această bancă va începe să opereze în țara noastră încă din acest trimestru, asigurând servicii transfrontaliere cu conturi în lei și valută și un schimb valutar la un curs promis ca fiind favorabil, printr-o aplicație în limbile română, maghiară și engleză.
Granit Bank intră în România
Banca la care este acționar ginerele lui Viktor Orban dorește să se adreseze și clienților de retail care sunt deschiși să utilizeze serviciile digitale în România. Granit Bank s-ar putea lansa și în alte orașe din Europa.
Banca a fost înființată în 2010 de Sandor Demjan pentru a ajuta IMM-urile locale să își revină după criza financiară și economică globală. Granit Bank a fost prima instituție bancară din Ungaria care a adoptat serviciile digitale. În 2022, holdingul imobiliar ungar BDPST Zrt, deținut de Istvan Tiborcz, a cumpărat o participație de 57%, devenind cel mai mare acționar al băncii. BDPST a achiziționat participația de la firma ungară de consultanță E.P.M., controlată de președintele-director general al Granit Bank, Eva Hegedus.
Cel mai puternic jucător bancar de dimensiuni medii
Granit a ajuns cel mai puternic jucător bancar de dimensiuni medii, deservind astăzi 83.000 de clienți corporativi, dintre care 86% sunt de retail. Ea este a opta cea mai mare bancă universală din Ungaria, cu active totale de 1,4 trilioane HUF (3,56 miliarde euro) - o creștere de două ori în 2 ani - cu aproximativ 200.000 de titulari de conturi. Această bancă are cea mai mică rată a creditelor neperformante din sector, de doar 0,02%.
A avut un profit de 55 milioane euro anul trecut
Granit Bank a terminat anul 2023 cu un profit consolidat după impozitare de 21,6 miliarde HUF (55 milioane euro).Peste 18% din toate conturile noi de retail au fost deschise anul trecut la Gránit . În primele patru luni din 2024 au fost deschise deja alte 30.000 de conturi, potrivit Profit.